Obiceiuri de Dragobete...

Pe 24 februarie, in ziua cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste Aflarea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, spiritualitatea populara consemneaza ziua lui Dragobete, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii.

La noi, Dragobete era ziua cand fetele si baietii se imbracau in haine de sarbatoare si, daca timpul era frumos, porneau in grupuri prin lunci si paduri, cantand si cautand primele flori de primavara. Fetele strangeau in aceasta zi ghiocei, viorele si tamaioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le pastra pana la Sanziene, cand le aruncau in apele curgatoare. Daca, intamplator, se nimerea sa gaseasca si fragi infloriti, florile acestora erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor, in timp ce se rosteau cuvintele:

"Floride fraga
Din luna lui Faur
La toata lumea sa fiu draga
Uraciunile sa le desparti".

In dimineata zilei de Dragobete fetele si femeile tinere strangeau zapada proaspata, o topeau si se spalau cu apa astfel obtinuta pe cap, crezand ca vor avea parul si tenul placute admiratorilor.

De obicei, tinerii, fete si baieti, se adunau mai multi la o casa, pentru a-si "face de Dragobete", fiind convinsi ca, in felul acesta, vor fi indragostiti intregul an, pana la viitorul Dragobete. Aceasta intalnire se transforma, adesea, intr-o adevarata petrecere, cu mancare si bautura. De multe ori baietii mergeau in satele vecine, chiuind si cantand peste dealuri, pentru a participa acolo la sarbatoarea Dragobetelui. Era o sarbatoare a grupurilor de tineri care ieseau din sat la padure, faceau o hora, se sarutau si se imbratisau. Avea toate trasaturile unei sarbatori premaritale, de antamare a unor relatii intre tinerii din comunitate, ce anticipau nuntile.

Uneori, fetele se acuzau unele pe altele pentru farmecele de uraciune facute impotriva adversarelor, dar de cele mai multe ori tinerii se intalneau pentru a-si face juraminte de prietenie.

Se mai credea ca in ziua de Dragobete pasarile nemigratoare se aduna in stoluri, ciripesc, isi aleg perechea si incep sa-si construiasca cuiburile, pasarile neimperecheate acum ramanand fara pui peste vara. Oamenii batrani tineau aceasta zi pentru friguri si alte boli.

Dragobetele era sarbatorit in unele locuri si la data de 1 martie, deoarece se considera ca el este fiul Dochiei si primul deschizator de primavara.

Obiceiurile de Dragobete, zi asteptata candva cu nerabdare de toti tinerii bucovineni, au fost in buna parte uitate, pastrandu-se doar in amintirea batranilor. Iar in ultimii ani, Dragobetele autohton risca sa fie dat cu desavarsire uitarii, el fiind inlocuit de acel Sfant Valentin ce nu are legatura cu spiritualitatea romaneasca.

Rostul Romaniei...

Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are   sens, te lamentezi de formă şi renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas şi te chinui să pricepi    ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.

La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc?!

României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.

Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia (batranii), pământul şi credinţa.

Bătrânii! România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.

Pământul! Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia? Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susţine un program care se intitulează “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările “prietene”.

La noi chestia asta se numeşte “agricultură de subzistenţă” şi lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că de-aia avem UE. Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme barbare. Să dispară!

Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, ca nu erau în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi gângavii şi pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.

Credinţa! O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi arici, prin care ţi se vâd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un “Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu părinte, e urgent.

Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează, sfinţii de pe pereţi se gândesc serios să aplice pentru viza de Canada.

Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu bani, cu, care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu, care se mărită. Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.

Sună-ţi bunicii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi.

Să trăieşti!!!

Declaratie de dragoste

te gandesti mereu daca tot ce faci te va afecta sau nu in viitor ?!
te gandesti daca persoana de langa tine va fi cu tine toata viata ?!
te-ai intrebat daca fata care-ai cunoscut-o aseara vrea sa fie cu tine ?! … iti tresarea inima de fericire cand vedeai ca esti sub privirile ei ?! si ai vazut cum iti zambea inocent crezand ca doar asa o sa reuseasca sa iti fure si tie un zambet, dar tie iti era prea frica sa nu isi dea seama ca o placi…
… si parca ai fi vrut sa fii si mai aproape de ea chiar daca o tineai de mana, iar apoi ai fi vrut sa nu o lasi sa mearga la facultate, ci sa se plimbe cu tine prin parc in timp ce ii reciti o poezie compusa chiar de tine … si doar fantanile sa te ingane si cu un simplu sunet sa ii “gaghile urechile intr-un mod placut” …
dar te gandesti ca dupa toate astea ea o sa spuna acelasi lucru fixist ce iti suna ca un ecou in minte: “toti barbatii sunt niste porci” … si incerci din rasputeri sa tipi in gand ca tu nu esti la fel … poate te baga in seama si te exclude din acel “toti” in care ai intrat si tu fara sa te cunoasca macar …

si in cele din urma va ajunge sa iti fie sotie iubita, si intr-un moment de liniste cand ii vei face o declaratie de dragoste si te va vedea inca chinuit de afirmatia spusa cu mult timp in urma … iar ea va raspunde sec ca te-a determinat sa ii demonstrezi ca nu esti la fel …

Un pahar de vin rosu...

Relaxare cu un pahar de vin rosu in fata, citind mesaje imbecile scrise pe o pagina sau alta.

O melodie, stresant de enervanta, next, next, next…Amintire, gand curat de mult uitat si doar o mica parte ce stie ca asa a fost sa fie. Si imi vine o dorinta nebuna de tigara, dar mi-e lene sa ma duc sa-mi cumpar, deci raman la vin rosu.

O zi trecuta, fara rost, mai mult sau mai putin pierduta, si ma gandesc ca nu am realizat nimic azi de care sa imi amintesc si maine. Poate doar un examen idiot la care nu a binevoit nici macar profesorul sa participe si s-a finalizat cu o completare rapida a unei foi, sub “stricta” supraveghere a unui singur profesor care-si impartea privirea asupra a 120 de studenti nerabdatori sa afle ce a scris colegul la subiectul 1.

“am doar 18 ani…sunt nebun………si sunt atat de multe cuvinte pe care nu le stiu….” asa zicea Tudor Chirila

eu nu mai am 18 ani… La varsta aia inca imi doream sa fiu si eu un pictor al Bucurestiului, ce arunca pe intuneric culori, iar pe timp de ziua acestea se transforma in adevarate capodopere pe care oamenii le admira si arunca laude inecate in ganduri distrase de aglomeratia orasului….

Un proiect oarecare...

Omi the: ma gand s mai inv oleaca
Omi the: dar nus
Omi the: ca mi-e sila
Omi the: tu?
Marius Syk: stau
Marius Syk: ma gandesc ca maine avem de facut un proiect
Marius Syk: si habar n-am
Omi the : aolooo
Omi the : ce c***t
Omi the : ~x(
Marius Syk: da
Marius Syk: la IAC
Omi the : c***t
Marius Syk: aha
Marius Syk: si il faci?
Marius Syk: stii ce avem?
Omi the : da
Omi the : caut pe net
Marius Syk: am cautat
Marius Syk: n-am gasit
Omi the : si ce facem in acest caz
Omi the : ?
Marius Syk: scriem din cap
Omi the : care cap?
Marius Syk: nu stiu

Adio perfect...

Un timp necunoscut si un loc abstract. Un EL obositor, avand pe piele impregnat mirosul de spirt vechi si o EA rece si o prea patetica actrita incercand sa isi ascunda lacrimile...

-Ma intreb daca te mai doare...
-Te intrebi prost. Tu, mereu desteapta, nu stii raspunsul la intrebarea asta? 
-Am uitat, iubita, am uitat tot!
-Acum imi zici iubita? E cam tarziu, ce-i drept! Si ce bine ca ai uitat. Esti un actor prea bun ca sa nu te cred.
-Nu are sens afirmatia ta, nu au sens lacrimile pe care incerci ca o proasta sa le ascunzi.

Si o plesneste!

-Nu mai plange, nu mai are rost. S-a consumat tot, nu intelegi?
-Nu plang pentru tine, retardatule! Plang pentru noi, pentru doi-ul nostru, pentru amintirea noastra. Nu mai avem nimic, nimic!
-Hai ia o tigare si taci. Obisnuiam sa te iubesc cand nu te auzeam vorbind. Cuvintele tale erau cosmaruri, de cele mai multe ori adevarate
-Doar asa o sa mai am gustul tau in gura...
-Tu, am impresia ca nu observi ca as vrea sa te tin in brate si dupa sa fug, cu parfumul tau prins de pielea mea...
-JB-ul e mai bun, mai scump, mai ametitor
-Dar nu mai visator... 
-Copilo, imi e dor de visele tale...

Si il plesneste!

-Acum fraiere?! Acum iti e dor?!
-Nu exista acum, nici macar atunci... E doar o despartire relativa.
-Nu, de data asta e defintiva.
-Si vinul si noptile si marea? Unde sunt? Le-ai uitat si pe ele? De ce? Ce s-a schimbat?
-In afara faptului ca m-ai distrus de nenumarate ori, ce altceva s-ar mai fi putut schimba?
-Inca esti a mea
-A ta...
-Pot sa te sarut inca o data? De adio, iubita!
-Baiete esti prost, iar eu nu sunt o curva p-un trotuar!
-Poftim?!
EA pleca zambind intorcand totusi putin capul pentru un ultim raspuns:
-Asa e, tu nu asculti Vama Veche!

Inca exista amintiri verzi....

Sa nu ma intrebi...

Sa nu ma intrebi iubita mea,
In lipsa ta daca mi-e greu, 
Sa nu ma-ntrebi daca iubesc, 
Sa nu ma-ntrebi daca traiesc,
Sa nu ma-ntrebi daca mi-e dor, 
Sa nu ma-ntrebi de vreau sa mor,
Sa nu ma-ntrebi daca mai plang,
Sa nu ma-ntrebi ce am in gand,
Sa nu ma-ntrebi ce-i frumusetea,
Si suferinta si tristetea; 
Sa nu ma-ntrebi ce-i fericirea, 
Nici daca am cunoscut iubirea,
Sa nu ma-ntrebi daca zambesc, 
In jur de pot sa mai privesc,
Sa nu ma-ntrebi daca ma doare,
Nici daca vad pe cer ca-i soare,
Fara sa-ntrebi am sa-ti raspund, 
Frumoasa meu cu suflet bland,
La orce-ai vrut sau vrei sa sti,
Raspunsuri, inger vei primi, 
In lipsa ta mi-e greu iubire,
Iubesc,traiesc in amintire,
De chipul tau imi este dor, 
Eu fara tine vreau sa....mor, 
In noapte lacrima-mi ascund,
De dragul tau iubire pling, 
Cu tine-n gand adorm cu greu,
In vis apari mereu mereu, 
Cei frumusetea?chipul tau, 
Cei suferinta?dorul meu, 
Cei tristetea?viata mea, 
De-ar fii s-o pierd nu mi-ar pasa, 
Ca am putut sa te cunosc,
Sa te ating suflet frumos,
Si am putut sa-ti simt iubirea, 
Si am aflat ce-i fericirea, 
Daca zambesc o fac prin lacrimi, 
Daca privesc nu-s ochii mei,
Ca nu mai am lumina inger, 
De cand te-ai departat de ei,
Nu stiu, nu vad daca e soare,
Nimic acum nu are rost,
Secunda fara tine doare...

Odata...

     

        Si acum imi amintesc perfect toate zilele petrecute cu tine, toate sentimentele adunate din fiecare zi si chiar si ultima zi. Cea in care am plecat... era asa de liniste in camera. Tu langa mine, eu cu capul plecat, amandoi pe pat si nu ziceam nimic. Televizorul era singurul care facea galagie si umplea linistea din camera. Nici nu ma puteam uita la tine pentru ca stiam ca acestea vor fi ultimele momente cand te voi avea asa de aproape de mine. Stiam ca daca indraznesc sa te privesc pentru o secunda in ochi, lacrimile isi vor face aparitia pe fata mea. Preferam sa stau cu capul plecat, cu tine langa mine si totusi sa ma gandesc doar la tine, sa-mi fie dor de tine, de chipul tau, sa incerc sa-mi amintesc vocea ta, atingerea ta si sarutarile tale. Stiam ca va veni ziua asta. Numai o privire sau o vorba si deja imi era dor de tine. Mi-a fost teama ca stiam de ziua asta, stiam  ca va veni foarte curand. Si uite-ma, coborand la masina, incercand sa profit de ultimile 5 minute langa tine, ultimile minute in care iti mai puteam spune ceva privindu-te in ochi. Ultimele minute in care iti mai simteam parfumul si nu in ultimul rand... ultimul...

Au fost momente chinuitoare. Nici nu stiam ce sa-ti spun pentru ca daca iti mai spuneam ceva sau doar un simplu „la revedere” m-ar fi facut sa izbucnesc in plans si nu as fi vrut sa-ti amintesti de momentul acesta cu tristete. Am vrut sa ne despartim exact asa cum ne-am intalnit... zambind. Insa gandul ca voi fi departe de tine intr-un scurt timp, gandul ca nu voi mai adormi in bratele tale, gandul ca nu te voi mai simti langa mine imi intuneca gandurile. Nu puteam simti nimic altceva decat tristete in clipele acelea. Si fara sa vreau ochii mi s-au umplut de lacrimi. Incepeam sa plang pentru ca vedeam si citeam si tristetea din ochii tai. Privirea ta trista m-a facut sa realizez ca totul este adevarat. Tot ce se intampla era adevarat.

O ultima imbratisare- insemna ca momentul a sosit. As fi dat orice sa pot sa intorc timpul si sa retraiesc clipele fara ca acest moment sa mai existe. Nu puteam sa mai spun ceva. Ma uitam din masina cum incep sa ma indepartez de tine. Ma duceam departe de tine. In momentul acela o parte din mine a ramas cu tine.

Vreau sa inchid ochii si dupa cateva secunde sa ii deschid si sa fiu langa tine, sa fie seara, sa ma tii in bratele tale si sa imi spui ”noapte buna iubitul meu”. Vreau sa cred ca tot ce se intampla este un cosmar.

E normal sa tresar la auzul numelui tau, sa imi doresc sa te vad, sa iti aud vocea, sa stiu ce mai faci. E firesc sa vibrez cand imi trec prin fata amintirile cu tine, sa imi doresc sa te strang chiar si pentru o secunda in brate cand esti langa mine. Stiu ca pare absurd poate chiar penal dar e felul meu de a gandi. Inca mai am lacrimi in ochi cand mai vorbesc de tine. Nu cred ca va exista cineva careia sa ii pot oferi inima mea.

Imnul tiganilor / Gelem, gelem

Umblam, umblam pe drumurile lungi,
Am intalnit si rromi fericiti.
A, rromilor, de unde veniti
Cu corturile si cu copiii infometati?
Of, rromilor! Of, flacailor!

Am avut si eu o familie mare,
Mi-a ucis-o Legiunile Negre,
Pe toti i-a ucis, pe barbati si pe femei,
Intre ei si pe copilasi.
Of, rromilor! Of, flacailor!

Deschide-ti, Doamne, portile cele negre
Sa-mi pot vedea familia
Iarasi sa merg pe drumurile lungi,
Sa intalnesc rromi fericiti.
Of, rromilor! Of, flacailor!

Sus, rromilor, este timpul vostru,
Haideti cu mine, rromi din intraga lume!
Gura cea neagra si ochii cei negri,
Ii voi iubi precum strugurii cei negri.
Of, rromilor! Of, flacailor!

Ma voi intoarce acasa, intr-o zi

Ma voi intoarce-acasa intr-o zi

In tara mea la casa parinteasca
Pe drum de cer, prin fum de pribegii,
Apropierea ei sa ma sfinteasca…


Ma voi intoarce-acasa, in curand,
IL voi vedea pe Tatal si pe-ai mei,
Ah, nu ma mai apasa nici un gand
Decat sa fiu acasa langa ei.


Ma voi intoarce-acasa ca sa pun
Piciorul meu pe neuitatul prag,
Sa-ngenunchez acolo, si sa spun,
Adio! Soartei mele de pribeag.


Caci nu voi mai lasa pentru nimic,
Lumina si ferestrele dintai,
Ci voi avea atuncea cat de mic
Un loc in Univers si-un capatai…


Mi-e dor de casa noastra si de fratii
Ce-au plans raniti, cu fetele in palme,
Cand increzut, din luminoase spatii
Am coborat in lumea de sudalme.


Mi-e dor de vatra noastra instelata,
Si de iubirea fratelui mai mare,
Gradin-aceea, s-o mai vad o data
Acolo sus, la marea sarbatoare!


Ma voi intoarce auzi ? Ma voi intoarce,
Asa olog tarandu-ma-n genunchi,
Si ultima putere mi-o voi stoarce,
Vestindu-mi bucuria din rarunchi.


In ziua-ceea nu voi intreba,
Pe nimeni, de nimic, ci ma voi duce,
Pe orice drum deschis in fata mea,
Pe urmele de oi si pe la cruce.


Si voi ajunge-acasa langa Tata,
La masa bucuriilor – dintai
De-un ultim drum sunt fericit si gata
Iar tu planeta neagr-ai sa ramai.


Caci mi s-au dat aripi de porumbel
Sa zbor mai sus de lumea ta de sange
La Tatal armoniilor, la El,
Unde in veci de veci nu voi mai plange.


Ci voi canta cu inima, cu gura,
Cu mainile pe harfa lunecand,
Un snop de laude-mi va fi faptura,
La tronul nemuririi, in curand!

Pai... ceva sadic...

Ma inunda o infinitate de ganduri…de ce nu?Lasa-le sa vina,ce altceva am de facut?Gandesc mananc si dorm…atata tot…

Visez…visez cu ochii deschisi…visez munti,orase,case…visez lumea de afara,o lume indepartata…O vad luminoasa nespus de calda…Vad o piscina…soare,tin in mana o Coca-cola rece…beau.E racoroasa.Imi dau lacrimale…Sunt nespus de fericit!!!Vad persoane…dar nu le cunosc!Sunt departe de casa,oh!…atat de departe…Si mi-e dor!Mi-e dor de tot ce am lasat acasa.Chiar daca tot timpul nu am considerat-o casa mea,chiar daca tot timpul am vrut sa plec de acolo.

Incerc sa-mi imaginez camera mea…Era plina de postere…era dezordonata…patura de pe patul meu era nespus de colorata!Ca un curcubeu!Culorile foarte vii…fosforescente.Imi inspira viata …neliniste,shi repulsie…In minte imi suna inceputul melodiei de la Nothing Else Matters de la Metallica.Nu am putut sa invat toata piesa…si imi pare rau!Nu ma gandesc sa dau timpul inapoi,fiindca stiu ca nu e posibil,stiu ca daca continui sa ma gandesc o sa ma agit atat de tare incat o sa complic lucrurile.M-am saturat sa fiu pedepsit.

Sunt nespus de trist…In ultimul timp mi-am pierdut rabdarea,mi-am pierdut increderea,mi-am pierdut speranta.Eu urasc singuratatea.Ma urasc!Ma urasc!Incep sa urlu:MA URASC!Incerc sa ma misc dar nu pot!!!Am sa innebunesc curand…ma gandesc.Am sa-mi pierd mintile.Daca nu le-am pierdut deja…

As vrea sa fiu in orasul meu,in PUB cu prietenii,sa beau, sa fumez si sa dau din cap pe muzica black.Am si uitat cum se face.Imi rotesc capul in stanga…in dreapta.Parul imi atarna obraznic pe obraji…e atat de lung……de un blond murdar,e plin de praf si e mai tot timpul umed…Unghiile mele sunt rupte pana in carne,sunt crapate si cateodata ma dor atat de tare ca-mi vine sa le smulg din carne si sa le arunc.Sunt galbene-maronii-sangerii.Imi privesc picioarele…parca nici nu-s ale mele.Unghiile sunt nespus de lungi si neingrijite.

Patul in care stau e neconfortabil si ma doare tot corpul.Gatul e teapan si e umflat…Sunt racit shi mi-e frig…Imi patrunde in corp umezeala si frigul.Imi doresc moartea!!!Ma gandesc numai la asta toata ziua…Vreau ca totul sa se termine odata!

Deodata imi revin in minte scene din trecut.Au trecut 5 ani dar reusesc sa-mi aduc aminte totul in cele mai mici detalii.E incredibil ce poate face ura dintr-un om!E de necrezut cum il poate schimba de mult!

Totul a inceput in gluma…Eram in ultimul an de liceu si eram in clasa cu un baiat nespus de antipatic.Nu facea nimic decat sa rada si sa-si bata joc de profesori.Nu trecea un minut in care el sa nu vorbeasca.Il uram!!!Nu puteam fi atent la ore din cauza lui,si daca nu eram atent la ore nu intelegeam nimic si acasa imi era foarte greu sa invat.Deja nu mai suportam sa-i aud glasul mironosit si fals asa ca m-am hotarat sa-i dau o lectie.

Dar pentru asta trebuia sa fiu prietenul lui.Trebuia sa gasesc un moment potrivit pentru a-mi aplica planul.Urma sa il rapesc.Stiu ca poate suna comic,dar asta am facut!Cel mai bun prieten al meu s-a suparat pe mine cand a vazut ca m-am imprietenit cu dusmanul nostru.

Il uram amandoi de moarte,numai ca eu am fost singurul care a mers prea departe.Acum el traieste linistit…E casatorit si are 2 copii.

Deci cum spuneam,am reusit sa ma imprietenesc cu ‘’dusmanul’’.Nu mi-a fost greu…nu era prea inteligent.Asa ca intr-o zi l-am chemat acasa la mine…Eram singur.I-am dat de baut ceva,dupa care si-a pierdut cunostinta.L-am pus in masina si am plecat inspre locul de actiune-o veche fabrica-nu departe de casa.

Ajuns acolo l-am legat bine de maini si de picioare.In jumatate de ora s-a trezit.I-am spus ca vom face un mic joc.A intrat in panica vazand acul din mana mea si a inceput sa urle.

-Nici macar nu am inceput si deja tremuri!i-am zis.

-Ce vrei sa faci?Dezleaga-ma!Bine,ai vrut sa ma sperii,ai reusit,acum putem pleca?Te rog,va ramane intre noi!Eu stiu ca tu glumesti,nu ai fi in stare sa-mi faci rau!imi zice.

-Vezi "prietene", asta e problema ta,tu vorbesti prea mult!Eu mi-am dat seama ca nu depinde de tine sa te opresti,si m-am hotarat sa te ajut!O fac pentru binele tau,crede-ma!O sa-ti ramana cicatrici,asa o sa-ti amintesti tot timpul ca trebuie sa-ti tii gura!O sa te doara dar va trece,crede-ma!

Se uita speriat la mine si respira foarte agitat.M-am apropiat de el.A inceput sa se zbata si sa tipe.I-am dat un pumn din toata inima.A inceput sa planga.Devenea din ce in ce mai nervos si-mi placea enorm sa ma joc cu frica lui.Imi placea ca eram doar noi doi si ca eu aveam toata puterea.El era jucaria mea.Eu aveam acul…Puteam sa jucam wodoo!Imi placea idea.Am inceput sa rad.Mi-am aprins o tigara,vroiam sa savurez fiecare moment al razbunarii mele.Respiratia mea a inceput sa accelereze.Ma simteam bine,nespus de sigur pe mine.

-Lasa-ma in pace.Te rog!Te implor!Nu-mi face rau!mi-a zis cu ochii in lacrimi.

-Oh…crede-ma ca-ti fac un bine!i-am zis si mi-am stins tigara de fruntea lui.

A inceput din nou sa urle.L-am facut in toate felurile,i-am zis ca il urasc si ca nu merita sa traiasca.Plansul lui imi facea greata.L-am scuipat apoi am trecut la actiune.

Am infipt acul in buza lui de jos.Era subtire si lung,si a intrat usor.Am inceput sa-i cos buzele cu o dibacie care m-a uimit.El tipa iar eu ma enervam.I-am zis sa taca dar nu m-a ascultat.In ochi i se citea frica…iar din buze se prelingea sange proaspat…mirosul lui era ca un drog pentru mine…Am facut prima cusatura….apoi pe a doua…Greu, fiindca se zbatea.Mi-a luat o ora sa termin…I-am facut 20 de copci.I-am prins si limba de buza de sus.Arata ca dracu’ cand am terminat.Dar nu eram indeajuns de satisfacut…

Cand s-a trezit a inceput sa tuseasca,dar avea buzele cusute si il durea nespus de mult, banuiesc,caci s-a facut vanat la fata.Sangele a inceput din nou sa se prelinga…dar mai mult pe gat…A inceput sa-l inghita,dar dup-aia i-a venit sa vomite…Si a facut-o dar pe nas…In fata mea se dadea un spectacol, iar eu il urmaream cu un mare interes.Cand a inceput sa se linisteasca eu am inceput sa ma plictisesc.

Am stat si m-am gandit pana am gasit o idee....m-am gandit ca si asa are parul rar...ar trebui tuns putin...I-am zis ca o sa ne jucam de-a coaforul.Nu a reactionat.Parea rupt de realitate iar asta ma enerva foarte mult.I-am apasat buzele cu piciorul si a inceput sa se zbata.Pentru ca nu aveam o foarfeca la mine(nu m-am gandit la asa ceva inainte),i-am dat foc la par.A ars complet iar el a lesinat din nou.Eram multumit…In sfarsit m-am simtit razbunat.Am plecat de-acolo si l-am lasat sa zaca intr-o balta de sange.

Am mers acasa si mi-am facut un dus.A doua zi parintii lui au depus plangere la politie impotriva mea.Am fost arestat iar corpul neinsufletit al colegului meu a fost gasit dupa doua zile.

Procesul a decurs lin….probele impotriva mea se adunau iar juratii m-au gasit vinovat din culpa…cu sange rece…un masacru…Am primit 20 de ani de inchisoare…Colegii mei au fost socati iar mama a lesinat…A fost ultima oara cand am vazut-o.

Acum stau in patul meu…linistit…legat de maini si de picioare pentru a nu incerca sa ma sinucid.Sunt trist si ma gandesc ca nu trebuia sa se intample asta…Sunt condamnat la singuratate si nu mai rezist…In minte am un plan diabolic,dar de data asta e impotriva mea…

Ce-ai vrea sa te fi facut, daca nu te faceai pseudo-intelectualo-urbano-looser?!

Vreau sa am 40 de ani si 4 copii de la 3 femei diferite. Sa le iau la fiecare dintre femeile alea o casa si un fuker sa le tina de urat cat imi cresc mie copiii. Vreau sa citesc in vacanta de la Montecarlo cartea "Tranzactii interstatale oneroase - Ghid practic". Vreau viatza aluia cu audiul Q7 care mi-a aruncat de dimineatza un chistoc pe parbriz. Vreau sa-i spun lu Socrate "de unde ... mea vrei ma tu sa-i dau io cocosu lu ala inapoi?! Fa-ti in ... mea rost de cocos si plateste-ti datoria". Vreau sa beau bere la bidon de plastic si sa fumez tigari de foi aduse special ca nu se gasesc in Romania. Vreau sa ma angajez comis voiajor la aspiratoarele Kirby si sa ajung ASM (Area Sales Manager) si-apoi sa-mi iau apartamente sa le dau cu chirie. Vreau sa ma salute aia de la BGS cand intru la birou. Vreau sa-mi doresc Rolex. Vreau sa am dosar la DNA.

Pentru a fii liber trebuie sa fii liber...

Motto : Dragostea e liberă , las-o să zboare! Dacă se întoarce, e a ta , de nu, n-a fost niciodată.

-Dă-mi drumul…lasă-mă să plec! îi auzi el gândul de strigăt din depărtare. Ciudat…nu suna a disperare. Ci mai degrabă a invocaţie.

- Ştiu că nu ai să vrei; ştiu că nu ai să poţi; ştiu că nu vrei să mă laşi să plec de lângă tine; ştiu că nici lângă tine nu vrei să rămân; ştiu că niciodată nu îmi vei da drumul. Ştii că niciodată nu voi vrea să îmi dai drumul…ştii că niciodată nu îţi voi da drumul să îmi dai drumul…nu, asta încă nu o ştii, abia mi-am recunoscut-o mie însămi…o simţeai cumva, însă, nu ţi-ai fi dorit să îmi fi dorit altceva…ştiu că niciodată însă nu ai recunoaşte-o…

Mi-ai dat drumul sub mai multe forme dar niciodată sub cea a definiţiei; încă nu mi-ai dezlegat toate sensurile…deşi amândoi ne-am întrebat ce rost sau sens ar mai avea. Nu am desluşit însă răspunsul.

De câte ori ţi-am dat drumul nu m-am îndepărtat niciodată prea mult de lângă tine…dacă mă gândesc bine, nici nu plecasem; de câte ori mi-ai dat drumul, ai rămas pe loc, aşteptând. Ca eu să fac primul pas spre tine, înapoi; nu te-ai îndoit vreo clipă că nu l-aş face…de temut însă, te-ai temut că poate nu se va mai întâmpla. Paradoxal, nu? ştiai că mă voi întoarce, pentru că ţi-o doreai…dar îţi era teamă că aş putea să n-o mai fac, pentru că poate nu aş mai fi vrut-o. Că nu te-aş mai fi vrut. Ştiu că nici aceasta nu ai recunoaşte-o vreodată!

Ştii că doar tu îmi eşti drum; ai devenit din prima clipă în care m-ai învăţat mersul spre tine. Ştii că nu vei pleca din mine niciodată , că din mine nu te voi smulge vreodată şi nici nu cred că aş putea; ţi-au crescut prea adânc rădăcinile…te-ai înrădăcinat în mine…nu aş putea să îmi smulg o parte…

Ştiu că ai vrea să fiu eu cea care o va face; să aleagă să plece…şi nu ai vrea ca eu să o fac; să plec…Ştii că nu mi-aş dori ca tu să fii cel ce ar vrea să o facă…să se elibereze, eliberându-mă. Nu vreau să o fac. Nu vreau să îţi dau drumul să îmi dai drumul. Pentru că ştiu că nu o vrei. O ştim amândoi. Că dacă ne-am da drumul ne-am rătăci. Printre alţii.

În alţii.

De ce alegem minciuna?!

Alegem minciuna pentru că are factor de protecţie. Ne ţine la adăpost de reacţiile neaşteptate ale celuilalt; iar pe el, pe celălalt, îl protejează de ceva pentru care nu e încă pregătit să înfrunte. Credem noi. Pe care nu e gata încă să îl afle. Îl va afla la timpul potrivit, când vom considera noi că e vremea; când vom simţi că el – celălalt – a devenit apt pentru a-l înţelege. Deocamdată îl considerăm inapt. Pentru aflarea adevărului. Nu ar putea suporta.

Se poate dovedi că ne-am înşelat, că i-am fi putut spune din prima clipă fără a avea vreo umbră de îndoială că nu ar putea înţelege. Nu aveam însă de unde şti. Sau poate am fi putut bănui? Că nu poţi clădi ceva pe minciună; ar fi prea fragil eşafodajul…nu ar rezista intemperiilor? În fine…

El – celălalt -va descoperi însă într-un târziu – preatârziul tău – adevărul şi atunci minciuna va căpăta accente dramatice de demascare. Poţi trece ca posesor de măşti…în încercarea disperată de a fi vrut să treci şi să pari altcineva, altfel de cum ai fi fost de fapt.

Măştile unor înşelătoare aparenţe sub care ne-am ascuns din teama de a nu fii înţeleşi pe de-a- ntregul şi de a fi poate respinşi. Ne va fi înfierat un stigmat şi nici un cuvânt din lume nu ne va putea lua apărarea.

Se numeşte minciună prin omisiune de adevăr…care adevăr e uitat într-un colţ.

Abandonat.

Perfect stranger

“Spune-mi, floare, tu de măr…” perfect.noise

Închide-mi ochii cu palmele…şi-aşa nu îţi ştiu chipul…şi ia-mă în braţe…lasă-mă să adorm în braţele gândului tău. Ţi-l aud…închideţi-l în tăceri. Şi tăcerea ţi-o aud însă. Îmi ţipă în suflet noaptea şi mă trezeşte din somn…nu ţi-am spus că sunt atât de obosit?…Nu. Nu nu ţi-am spus că sunt într-atât...m-am întors dintr-un război care m-a secătuit.

Nu , nu te uita…nu sunt rănit.

Am fost străpuns de o lance…era a mea..în dreptul sufletului unde se afla de ceva vreme o moară de vânt.

Nu te teme…nu sângerez.

Atâta doar că mă doare puţin. Amintirea.

Nu… nu o mai port cu mine; nu o mai am asupra-mi. Mi-a căzut în iarba câmpiei arse, pârjolite de soare…mă apropiasem prea tare; uitasem că nu învăţasem nimic din povestea cu Icar…uitasem că nu trebuie să îmi lipesc aripile viselor cu ceară…uitasem că poate nici nu ar fi trebuit să plec spre într-acolo când eu mai rătăceam încă prin propriul labirint al sufletului meu încercând să găsesc intrarea în mine. Nu ştii că am fost ţărm atât de îndepărtat..fără furtuni?

Şi fără de trăiri, o vreme?

Nici măcar pescăruşii nu îmi mai sfâşiau auzul…până şi gândul valurilor pierise…Ţi-am spus că iubesc marea? Şi că i-am fost corabie rătăcitoare căutând linia orizontului de la capătul ei? Ţi-am spus că zarea parcă e capătul mării? Doar că atunci când ajungi la capătul mării…nu întâlneşti zarea? Corăbiile noastre o caută mereu. Ţi-am spus că o căutam cu ochi arzând de patimă?

De ce mă faci să îţi vorbesc? Ţine-mă în braţe şi taci.

Dacă o să mă doară ceva şi poate o să plâng, sărută-mi lacrima…e ultima care se mai prelinge din mine…nu ştiu dacă mă va durea de la lumină…ţi-am spus şi asta…că m-am născut cu o sensibilitate la lumină…şi acum, când mă văd în faţa ochilor tăi un altul, s-ar putea acesta să mă facă să îmi scape un cristal translucid în amintirea aceluia ce nu va mai fi vreodată…ia-l în palmă şi nu-i da drumul…

…ai grijă când închizi pumnul…Nu-l încleşta! Sau dacă vei simţi să o faci, fă-o în aşa fel încât să nu fie prea tare…nu ştii că acolo se află fiinţa transparentă pe care nu orice ochi o poate vedea?…dar dacă vei şti să priveşti prin ea te vei cutremura…nu oricine ştie să privească prin ea, însă.

Ai grijă deci! Să nu o striveşti când o vei prinde în palmă, încătuşând-o apoi în pumnul tău.

Cu mâna cealaltă ridica-mi fata catre tine…mi-am ascuns faţa să nu te privesc atunci când îţi vorbesc…şi priveşte-mă şi spune-mi ce vezi. Eu oricum nu te pot vedea; nu îţi ştiu chipul. Tu cum îl poţi vedea pe al meu? Îmi doresc doar să mă ţii in braţe şi să mă atingi doar cu tăcerea. Taci! Ştiu că fruntea îmi arde de febră; e febra dorinţei…mi-o voi îndepărta…tu doar învăluie-mă blând…de asta am nevoie acum. Protejează-mă de mine şi nu mă lăsa să îţi spun ceva…să îţi spun nimic. Vreau să simt că mă auzi, însă.

De ce mă laşi să îţi spun atât de multe? Nu ai putea înţelege că m-am săturat de cuvinte şi aş vrea de acum să îmi fie dezlegate doar tăcerile?. Legate vreau să îmi rămână doar mâinile; nu vreau să te ating. Te simt. Fac dragoste cu mintea ta. De ceva vreme. Nu ai ştiut-o. Nici eu. Am înţeles-o abia acum…că o făcusem cu un timp în urmă. Ţi-am simţit umbra tot timpul. Şi nu ştiu de ce…aveam sentimentul că mă protejezi; s-ar putea la fel de bine să mă înşel. Oricum, nu îmi pasă!

Nu mi-ar mai păsa de ceva vreodată. Am devenit imun. Nu mă mai doare, nu mă mai atinge nimic…Doar spusesem odată că aşa va fii…despre cine altcineva aş fi putut scrie, dacă nu despre mine?…aşa că te las să mă atingi…vreau să văd dacă simt paralizia…dacă ar fi aşa, n-aş tresări, nu? Nu aş zvâcni, nu aş avea nici un spasm…sufletul mi-ar zăcea inert sub ochii tăi. Sub ochii mei. Nu ţi-am spus că-i obosit? Ţine-l în braţe şi lasă-l să doarmă. Ia-l! Ai grijă cu ce îl înveleşti. Simt că îi este tare frig.

Poţi să îl strângi mai tare…lasă-l să te simtă…nu te teme, nu îl sfărâmi. Nu e fragil. Şi nici vulnerabil nu mai este. Ci doar puţin obosit.

Atâta tot.

Prieteni sau ipocriti?!

Puteam sa jur ca ma opresc din subiecte de astea "emoide" cum le-as spune eu si A.... cand avem momentele noastre de "citirica".
N-am probleme, sunt ok…Multumesc!:))…ideea este ca tu? ce esti? un ipocrit sau prieten? ti-ai pus intrebarea asta vreodata?..Sincer ma uit in jur si ma scarbesc pe zi ce trece cand vad ca toti sunt pe interes si toti sunt niste mancatori de rahat…altfel nu pot sa ii denumesc…Mi-e scarba sa vad ca sunteti prieteni pe fata….si nu faceti doi bani atunci cand nu mai sunt in preajma voastra si aveti de unde sa "mancati".
Si cui ii pasa ?Mie nu! Puteti sa vorbiti pana va spun eu "STOP ba!:-j"… si apoi mai tineti cont ca voi niciodata nu o sa aveti prieteni adevarati prin comportamentul vostru ipocrit….pff, bat la pariu ca toti au auzit vorba "Fereste-ma Doamne de prieteni, ca de javre ma feresc eu singur!"…cat de reala poate fii…si da sincer sunt un pic iritat pe moment, insa in astfel de momente vezi cine iti este aproape si cine nu…8-|…Tin sa aduc aminte un citat in care fiecare se regaseste in el si pot sa jur asta…E din Ducesa:x si suna cam asa : "Cand el soseste toate privirele se indreapta spre el.Cand e absent e subiectul tuturor conversatiilor, Iar ce poarta el azi, veti purta voi, ceilalti, maine!"
…Eh si acum sa vedem cate dintre noi nu au observat asta la persoanele alea "inferioare" fata de noi ? [mda...:-j]…Si adevarul crud este ca atunci cand ai un prieten adevarat …ai pe cineva cu care sa zambesti, sa traiesti, sa iti stergi lacrimile…insa in ziua de azi cand interesul poarta fesul, mai putini prieteni adevarati…mai multi ipocriti!:)

nb: De ipocrizie te poti feri, dar de prietenia adevarata niciodata!:)

Celei mai bune prietene...

Ce naiba v-a apucat pe toţi… mă rog, nu chiar pe toţi, ci doar pe unii dintre voi? S-a deschis cumva sezonul la despărţiri? S-a dat startul la împachetat lucrurile şi amintirile în valiză şi la aruncatul pe apa sâmbetei a tot ceea ce a fost între tine şi cel de lângă tine? Cum aţi decis că e timpul să trântiţi uşa în urma voastră?

Sunteţi neclintiţi că nu mai e cale de întoarcere şi aşa o fi şi fiind…voi ştiţi asta mai bine…dar chiar aşa…nimeni, nimeni dintre voi nu va îmbătrâni împreună? Înainte vă număram pe degete…acum v-aţi cam înmulţit la numărătoare…

*

Despre tine nu credeam vreodată că am să aud că te-ai hotărât să laşi totul în urmă…ştiu cât luptasei pentru iubirea ta cu ceva ani în urmă…Se pare că s-a ales praful; am înţeles că nu a mai rămas nimic din ceea ce a fost odată. Mă doare sufletul de tine; pe el nu il cunoşteam decât din povestirile tale…ştiam doar atunci când lipseai din grup că plecasei să il vezi…biata de tine, erai mai mereu între două trenuri…ce ţi-e şi cu dragostea asta! Credeam la început că e doar una din nenumăratele aventuri pe care le avusesei şi că aşa va şi rămâne.

Însă el a fost să fie acea. Acela pe care l-ai ales. Dintre toti ceilalti pe care ţi-i cunoscusem…el…necunoscut mie, avea să devină barbatul vieţii tale. M-am gândit că e un barbat norocos că va avea parte de tine. În sinea mea aveam o îndoială totuşi. Nu eşti făcuta să fii copac…să te înrădăcinezi în cineva…te-am cunoscut mai bine ca oricare altul; ai fost şi ai rămas cea mai buna prietena a mea…până în ziua în care ai plecat…iar de atunci şi până acum nu ne-am pierdut niciodată. Doar din ochi; nu ne-am mai văzut de ceva vreme. Destulă.

Îmi pare rău să te ştiu singura, mai ales că eşti printre străini. Îi ai pe unii dintre acei care ne-au fost prieteni în adolescenţă şi mai apoi…dar tu ştii la fel de bine ca şi mine că nu îţi sunt chiar atât de apropiaţi…şi pe departe de a-ţi fi adevăraţi. Întotdeauna, tu doar pe tine însuţi te-ai avut…şi nu ai dat doi bani pe părerea altora despre tine. Doamne, ce infatuata le puteai părea celor care nu te cunoşteau…cât de aroganta…Nu te-ai sinchisit niciodată de ceea ce credeau alţii despre tine.

Draga mi-ai fost din clipa în care ne-am împrietenit…mă distra felul în care îi priveai pe toţi de sus…mai ştii când mi-ai spus, nu ştiu dacă mai în glumă, mai în serios, că ţi se părea că nu mă impresionai?…te amuza că te luam peste picior…te tachinam şi nu pierdeam nici o ocazie de a o face. Mai ştii că ceilalţi ne suspectau că am fi îndrăgostiţi unul de celălalt?

Îţi mai aduci aminte...S-a intamplat intr-o seara...O seara de vara...

O vorbă nu mi-ai spus apoi…un cuvinţel nu ai scos…deşi ochii mei te priviseră a întrebare. Niciodată nu am vorbit despre acea seara... Ca şi cum nu se întâmplase vreodată. Pentru că nimic a fior nu se putea întâmpla între noi…nu ar fi avut cum să se întâmple…noi eram cei mai buni prieteni din lume şi nimic şi nimeni pe pământ nu ar fi putut schimba aceasta. Dar ştiu că începeai să te îndrăgosteşti de mine…am simţit-o…m-am prefăcut însă că nu bag de seamă. De ce oare, m-am întrebat mult mai târziu, să ştii.

Oricum, bine am făcut, pentru că şi tu, cea mai buna prietena a mea, aveai să pleci într-o ţară străină şi îndepărtată…aşa cum făcuse şi cea de care mă îndrăgostisem pentru întâia dată în viaţa mea şi pe care nu aveam să o uit vreodată.

Întotdeauna mi-ai fost alături atunci când am avut nevoie de tine…si eu la randul meu alaturi de tine atunci cand iti era tie mai greu...mai ştii când ne intalneam si ne povesteam unul altuia atat bucuriile cat si tristetile care ne intunecau sufletele...

Am suferit ca nu ti-am spus ceea ce se intamplase cu mine...incredere aveam deplina in tine...doar ca in clipa aia imi lipsea curaju...ştiam că te va întrista ceea ce urmează să afli.

Acum însă nu ştiu ce să îşi spun eu, ţie, cand tu nu mai esti alaturi de mine...si esti atat de departe...

Ce naiba se întâmplă cu noi?

Orice ar fi de acum înainte, draga mea prietena, te rog să nu îţi iei iubire vreodată…

…de la solduri.

I get knocked down, but I get up again

Nu ma las doborat. Indiferent prin ce trec voi reusi. Poate sa fie orice si oricat, sunt facut in asa fel incat sa lupt. Sa nu ma las. Poate ca atunci cand am fost creat, am fost supra alimentat cu doza de optimism, speranta, si spirit de lupta. Nu ma las. Nu pot. Nu as fi eu daca m-as lasa. Nu am nimanui ce sa demonstrez, doar mie insumi. Cea mai grea lupta pe care o poate duce un om, este si cea mai dificila. Sanatatea, este cel mai greu adversar, si cel mai dificil. Te ia pe neasteptate, te ia cand esti in top, te ia cand esti la pamant, nu conteaza, te ia cand are chef sa se lupte cu tine. Multi nu reusesc, si multi mor, se lasa pagubasi. Altii lupta, insa fara sa creada ca pot reusi, si rezista o perioada, si apoi cad si ei. Putini sunt aceia care in pofida realitatii, cred in revenirea lor, cred in faptul ca se vor ridica din nou, cred si sper din toata inima, si au puterea de a rade, chiar si cand sunt cu un picior in groapa. Aceia sunt oamenii care isi revin, acei oameni sunt numiti de catre medici oamenii miracol. Cei pe care toata lumea se astepta sa-i vada MORTI, dar toti raman masca, cand ei sunt plini de viata, plin de energie, si au acelasi zambet pe fata pe care il vezi zilnic. Acesti oameni sunt cei care indraznesc sa infrunte soarta, sunt cei care incalca orice regula a stiintei medicale. Ei cred in vise, ei cred in puterea de a schimba, cred in bine indiferent ce.


Ei cred si nu se lasa. Zambesc chiar si cand mor. Si cu toate astea, ei sunt in viata. Pentru ei, o noua zi in plus, reprezinta o noua palma data destinului sau a sortii. Ei zambesc caci ei realizeaza faptul ca sfideaza inevitabilul zi de zi. Pentru ei eu am un mare respect din toata inima.

Compasiune, intelegere, empatie

Scriu din interior si scriu fara sa ma gandesc. Este o postare de descarcare. Stiti cum ma simt? Hmm, optimist, plin de energie, imi revin puternic in forta, insa ceva ma opreste. Dupa atata amar de vreme de indurat si de luptat cu multe probleme, de cate ori reusesc sa evadez dintr-o camera intunecata, spre o lume plina de culori, plina de fericire si de dragoste ceva ma impinge inauntru. Ma lupt si ma zbat sa ies din camera aia. Ala nu sunt eu. E doar o clona, nu-mi place cum este el. Nu este deloc definitia a ceea ce sunt. Il consider o replica nereusita a mea. Pentru ca el se gandeste sa renunte. Eu nu as renunta niciodata. Nu pot si nu concep ideea de a renunta. Nu pot sa cedez. Numiti-o incapatanare, poate, dar eu nu pot sa ma las doborat cu una cu doua cu trei sau cu 10 000. Nu pot. In situatia in care el este inchis in camera aceea, renuntand la ideea de a evada, ce as putea sa fac? Sa fiu un Stallone blindat sa intru in incaperea aia, si sa il scot afara? Poate, ar fi o idee, caci as reusi, dar apoi mi-as pune intrebarea : Ce as face cu el ?. L-as bate pana si-ar intra in fire? As incerca sa il conving ca lumea are frumusetile ei? Ca se merita sa treci prin multe pentru ca in felul asta, acumulezi experienta. De ce eu nu renunt? Si totusi el da? Nu toti suntem oameni? De ce suntem totusi atat de diferiti ? Orice e posibil, trebuie doar sa crezi. Niciodata sa nu te lasi! Niciodata sa nu cedezi si sa iti pierzi speranta. Rabdare, ambitie, vointa. Trei cuvinte asa de puternice incat multi le uita. Mai stiu alte cateva cuvinte uitate de oameni. Intelegere, empatie, compasiune - inca trei uitate si aruncate de-a lungul istoriei. Ce simtiti cand un batran incearca sa treaca strada, sau cand o batrana plange in mijlocul strazii? De ce trecem pe langa ei ? De ce atata ignoranta si indiferenta? Batranul plange atunci cand un tanar vine sa il ajute, pentru ca nu-i vine a crede. Batrana se opreste din plans, si isi sterge ochii de lacrimi, acceptand ajutorul de la un tanar. Acel tanar era el si privesc acum spre o schimbare.

Conversatie cu trecutul

A trecut atata timp, si totusi amintirile raman. Inca, din cand in cand, ma gandesc la tine, cat de pueril am putut sa fiu. Cat de visator am putut sa fiu. Pe cat de fericit eram cu tine, pe atat durerea a fost zdrobitoare. Un COPIL ca mine, ce nu avea idee ce inseamna dragoste sau sarut. Care nu stia cum e sau ce e dragostea, sau cum sa controlezi atata emotii si impulsuri. Nu m-ai invatat toate astea, nici nu stii prin ce treceam. Oare iti pasa?


Anii trec, ma intreb, a mai ramas ceva in mine? M-am schimbat, enorm, daca m-ai intalni pe strada m-ai mai recunoaste? Eu unul pe tine, da. Insa cred ca tu, nu. Ciudat si ironic, desi visele si iluziile si sperantele au fost cele care m-au ranit in ultimul hal de mult, dar ironic si amuzant, tot ele ma conduc acum. M-am schimbat? In domeniul asta as zice ca nu. Nu pot sa renunt la ele. Visele imi dau speranta, speranta imi da credinta, iar credinta imi da putere. Asta sunt eu, asa merg eu.


De te-as intalni acum, sa iti spun un lucru sincer. Probabil mi s-ar inmuia genunchii, si inima mi-ar lua-o la fugarit pamantul. De ce? Nu stiu, stiu ca nu mai e nici o sansa, dar cu toate astea, probabil, daca te-as vedea, as fi cel mai fericit om de pe planeta, din univers. De ce? As vedea ca esti bine, ca esti ok, si ca si bonus, ti-as auzi vocea aceea de care mi-este foarte dor.


Dar totul e redus la zero. Cum spuneam, nu imi raman decat amintirile, si toate momentele frumoase avute impreuna. Iar eu? Eu merg mai departe, ca si tine....