In tara mea la casa parinteasca
Pe drum de cer, prin fum de pribegii,
Apropierea ei sa ma sfinteasca…
Ma voi intoarce-acasa, in curand,
IL voi vedea pe Tatal si pe-ai mei,
Ah, nu ma mai apasa nici un gand
Decat sa fiu acasa langa ei.
Ma voi intoarce-acasa ca sa pun
Piciorul meu pe neuitatul prag,
Sa-ngenunchez acolo, si sa spun,
Adio! Soartei mele de pribeag.
Caci nu voi mai lasa pentru nimic,
Lumina si ferestrele dintai,
Ci voi avea atuncea cat de mic
Un loc in Univers si-un capatai…
Mi-e dor de casa noastra si de fratii
Ce-au plans raniti, cu fetele in palme,
Cand increzut, din luminoase spatii
Am coborat in lumea de sudalme.
Mi-e dor de vatra noastra instelata,
Si de iubirea fratelui mai mare,
Gradin-aceea, s-o mai vad o data
Acolo sus, la marea sarbatoare!
Ma voi intoarce auzi ? Ma voi intoarce,
Asa olog tarandu-ma-n genunchi,
Si ultima putere mi-o voi stoarce,
Vestindu-mi bucuria din rarunchi.
In ziua-ceea nu voi intreba,
Pe nimeni, de nimic, ci ma voi duce,
Pe orice drum deschis in fata mea,
Pe urmele de oi si pe la cruce.
Si voi ajunge-acasa langa Tata,
La masa bucuriilor – dintai
De-un ultim drum sunt fericit si gata
Iar tu planeta neagr-ai sa ramai.
Caci mi s-au dat aripi de porumbel
Sa zbor mai sus de lumea ta de sange
La Tatal armoniilor, la El,
Unde in veci de veci nu voi mai plange.
Ci voi canta cu inima, cu gura,
Cu mainile pe harfa lunecand,
Un snop de laude-mi va fi faptura,
La tronul nemuririi, in curand!
Postări
