luni, 7 decembrie 2009

Decembrie 2009...

- ....
- Auzi?
- Ce?
- N-ai auzit?
- Ce?
- Lumea...se schimba.Face zgomot.
- Nu aud...
- Nu esti atent...
- Nu. Nu aud.
- Fa-mi o poza te rog.
- De ce?
- Mi s-a facut dor de mine.
- Si? Uita-te-n oglinda.
- In oglinda e prezentul. Mi-e dor de cel care eram.
- Ti-e dor de trecut?
- Da.
- De ce?
- Trecutul e sigur. Acolo nu mi se mai poate intampla nimic...
- Eu iubesc prezentul.
- De ce?
- E imprevizibil.
- Vezi? Suntem diferiti...
- Ce iubesti la mine?
- Tot ce nu pot fi eu...
- Ninge...
- Da.
- O sa cumparam cadouri de Craciun?
- Da.
- O sa fie frumos?
- Da.
- Ca in copilarie?
- Nu.
- De ce?
- Nu vrei sa-ti fac poza aia?

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Seara lui Mos Nicolae...

In noaptea de 5/6 decembrie se spune ca Mos Nicolae vine la geamuri si vede copiii care dorm si sint cuminti, lasindu-le in ghete dulciuri si alte daruri, insa tot el este acela care-i pedepseste pe cei lenesi si neascultatori. In dimineata de Sf. Nicolae, copiii cuminti gasesc daruri in ghetute. E un obicei vechi, nu numai la romani, de a face cadouri in aceasta zi. Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata. De altfel, povestea darurilor impartite pe furis in aceasta noapte incepe din vechime.
Se spune ca insusi Sfintul Nicolae a ajutat trei sarmane fete din orasul sau, aducindu-le dar de zestre, noaptea, fara a fi vazut. Casa in care traiau cele trei surori era mai mult decit saraca. Tatal lor planuia sa-si vinda fetele, crezind ca astfel se va chivernisi. Plinsetele si rugamintile fiicelor sale nu l-au induplecat pe batrinul cu suflet negru. Sfintul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinta sa. Noaptea, pe furis, el a aruncat o punga plina cu galbeni in camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reusit sa se marite curind. La fel a facut Mosul si in urmatorii doi ani, iar sora cea mijlocie si apoi cea mica au reusit sa se aseze la casele lor.
De atunci si pina in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfintului Nicolae, cei dragi noua, si in special copiii, primesc daruri, de la Mosul care nu li se arata niciodata.

marți, 1 decembrie 2009

Nu stiu nici macar cat face unu plus unu...

Nu mai am rabdare sa cresc, sa "ajung la casa mea" ca sa pot avea animal de companie, ca sa ma culc atunci cand se presupune ca ar trebui sa ma trezesc, sa pot sa-mi pun o cantitate revoltator de mare de zahar in cafea si sa-mi incalc propriile reguli.
Ma enerveaza clepsidrele cu nisipul lor bejuliu si nenorocit, care se scurge prea incet; secundarele care ticaie enervant; calendarele care sunt impartite in prea multe patrate cu prea multe zile aferente; cronometrele care ne fac agitati, desi suntem presati de niste cifre care se tot invart in ordine crescatoare.
Gata. Stop.
Nu am nevoie sa-mi reaminteasca cineva cat timp a trecut de cand m-am nascut, cat mai e pana nu voi mai fi, cate minute nu pot respira cand te vad.
Si daca vreau sa ma opresc sa traiesc?
Vreau sa uit orice sistem de numarare, chiar si cel de pe degete, sa-mi sterg din minte orice cifra, ce-mi aduce aminte ca sunt doar un numar intr-un dosar. Vreau autobuze cu nume, nu cu numere din trei cifre, vreau sa existe un singur etaj intr-un bloc, o data de nastere universal valabila. Doar gandeste-te cat de simplu ar fi. Fara date de nastere=> fara zodiace sau horoscop, fara superstitii si scuze ieftine, fara numere de telefon=> fara retele mobile avantajoase, fara matematica, fara "te iubesc de un infinit de catralioane de ori", fara ceasurifara relatii imposibile, cu diferente de varstafara marimi, grade, unitati de masura, fara sa stau sa calculez suma tuturor populatiilor tuturor tarilor si dupa sa scad doi, ca sa aflu "cata lume e intre noi".
In caz ca te intrebai, raspunsul e: 150, 709, 589