marți, 1 decembrie 2009

Nu stiu nici macar cat face unu plus unu...

Nu mai am rabdare sa cresc, sa "ajung la casa mea" ca sa pot avea animal de companie, ca sa ma culc atunci cand se presupune ca ar trebui sa ma trezesc, sa pot sa-mi pun o cantitate revoltator de mare de zahar in cafea si sa-mi incalc propriile reguli.
Ma enerveaza clepsidrele cu nisipul lor bejuliu si nenorocit, care se scurge prea incet; secundarele care ticaie enervant; calendarele care sunt impartite in prea multe patrate cu prea multe zile aferente; cronometrele care ne fac agitati, desi suntem presati de niste cifre care se tot invart in ordine crescatoare.
Gata. Stop.
Nu am nevoie sa-mi reaminteasca cineva cat timp a trecut de cand m-am nascut, cat mai e pana nu voi mai fi, cate minute nu pot respira cand te vad.
Si daca vreau sa ma opresc sa traiesc?
Vreau sa uit orice sistem de numarare, chiar si cel de pe degete, sa-mi sterg din minte orice cifra, ce-mi aduce aminte ca sunt doar un numar intr-un dosar. Vreau autobuze cu nume, nu cu numere din trei cifre, vreau sa existe un singur etaj intr-un bloc, o data de nastere universal valabila. Doar gandeste-te cat de simplu ar fi. Fara date de nastere=> fara zodiace sau horoscop, fara superstitii si scuze ieftine, fara numere de telefon=> fara retele mobile avantajoase, fara matematica, fara "te iubesc de un infinit de catralioane de ori", fara ceasurifara relatii imposibile, cu diferente de varstafara marimi, grade, unitati de masura, fara sa stau sa calculez suma tuturor populatiilor tuturor tarilor si dupa sa scad doi, ca sa aflu "cata lume e intre noi".
In caz ca te intrebai, raspunsul e: 150, 709, 589

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu