E un inger pentru fiecare

Mult timp am avut impresia ca viata mea va incepe in curand, adevarata mea viata. Dar mereu aveam greutati de infruntat, mereu ceva de rezolvat, o incurcatura care cerea timp, datorii inca nerezolvate. Dupa aceea, viata ar fi inceput. In fine, am inteles ca aceste obstacole SUNT viata!

Privesc de sus, din spatele ferestrei de la mansarda in care sunt de obicei. Aici timpul sta in loc, la propriu. Ceas de mana nu port, aproape niciodata; ceasul electronic se defecteaza frecvent si in mod inexplicabil; telefonul nu suna, drept urmare nu-l bag in seama; iar atunci cand sunt in fata monitorului sunt captiv in conversatii magice sau prizonierul unor texte fascinante, incat nu-mi amintesc sa ma uit cat e ora.

Stiu sigur cand e 10, fiindca atunci deschid instinctual aparatul radio, si mai stiu ca atunci cand l-am inchis e 12. Daca va ganditi ca e perfect normal, va spun ca nu-i. (ceea ce pare a fi o simpla obisnuinta, lucreaza cot-la-cot cu ceasul meu biologic).

Stirile ma plictisesc intotdeauna si de ceva vreme, am inceput sa urasc (de-a dreptul) “politaii”. Lumea lui Bach mi-e total straina si total antipatica. Mai nou, Bach insusi mi-e antipatic, prin simplul fapt ca exista si ca se pierde prea multa energie discutand despre el.

I.J.P.-ul “doarme pe el”, cand eu ma -ntorc spre casa si dau de huliganii de la colt, cu nasurile albe de prafuri si cu hainele-mbacsite de fum; sau cand aceiasi huligani inghesuie intr-o scara vreo fata, avand planuri de secs, condusi, evident, de aceeasi “vesniCA CAmpioana”: Maria Ioana. (Asta ca sa raspund cuiva, de ce sunt anti “trage-si-tu-un-fum-ca-n'are-nimic”).

Asadar, mi se rupe si mie, cum i se rupe si I.J.P-ului de noi (Ca o remarca: Daca I.J.P.-ul era o persoana in carne si oase ar fi fost cu siguranta un milog, pomanagiu, intretinut de mine, si de tine si de neamurile noastre etc., etc., etc.).

“I hate cops”, se aude vocea de la radio, si sunt total de acord.

E liniste din nou, semn ca e deja ora 12, eu sunt tot la mansarda privind de sus orasul…

Pe o straduta ingusta si prafuita, trece o fetita…
…………………………………………………………………………………………………….
E vesela si neastamparata. Are colanti si tenesi roz. Ingrijorator de slabuta, cand alearga de colo-colo, ti-e teama sa nu se prabuseasca. E tunsa ca baietii, dar e feminina … si rade tare.
Afara e primavara, e copilarie, e lumina.
…………………………………………………………………………………………………….

O inveleste un Cer azur fara nori si-o mangaie o portocala pe umeri. Acum, are codita si fusta... si poarta pantofi de lac...

O strang, se vede clar c-o strang. Dar i-a primit cadou si-i poarta cu placere.
Are pe cap, o coronita din flori de plastic si isi tine strans de mana, mama.
Sarbatoresc amandoua sfarsitul anului scolar, caci tatal … Dar au macar tort de inghetata. (Simt dintr-o data gust de inghetata, nu-i de capsuni cum o prefer de cativa ani, e de cacao … pe vremea aceea, era bun tot ce-i placea ei).
Afara e primavara, e copilarie, e speranta.
……………………………………………………………………………………………………..

O vad trecand din nou, acum isi poarta parul lung si ondulat, e imbracata-n jeans, are sandale si un top destul de decupat.
Baietii isi dau coate, si chicotesc.
Dar ea are o lacrima pe obraz, prima lacrima.
Afara e vara si cald, e adolescenta, e zbucium.
……………………………………………………………………..
Trece … Vine … Ea e timpul. Si trece uneori atat de incet, alteori atat de repede. Ma plictisesc cand timpul sta … as vrea sa plec … as vrea sa-l vad si atunci timpul ar putea sa stea. Secundele sa nu mai treaca, doar inima sa bata si Luna sa rasara. Sa fie inca o seara magica. Gesturi si visuri a caror “Limita e la Cer”.
…………………………………………………………………………………………………….

Se vad pe chipul ei cute, de ingrijorare, dar are mandrie-n privire si lacrimi de fericire in ochii aceia de foc, peste care anii nu trec.
Merge la bratul unui barbat, imbracat in mister si-n bijuteria de pe inelar si isi tine strans de mana fetita cu codite, fusta si pantofi de lac, care poarta pe cap o coronita din flori de crini si trandafiri.
Au tort de inghetata (de capsuni) si sarbatoresc sfarsitul primului an de scoala. Sarbatoresc toti trei!
Afara e vara, e liniste, e maturitate.
……………………………………………………………………………………………………
Clar, timpul a stat si ma sufoca. Mi-au patruns amintirile in corp si curg o data cu sangele si imi inunda fiecare particica. As vrea sa sune telefonul, dar inca e liniste. Strang cu putere, in pumn, o bratara in loc de-un brat, fiindca-mi creaza un sentiment de siguranta.
Inca nu suna, poate ca e totusi devreme…
…………………………………………………………………………………………………….
Poate ca am sa vad la Istanbul, covoare mai pretioase decat acesta, dar nicidecum mai frumoase. Nimeni nu poate impleti covor din frunze. Nimeni, in afara de ea, care sta acum in singuratate, ghemuita pe o bancuta stacojie.

Priveste in zare si asteapta… Asteapta seara de vineri si dimineata de luni; asteapta sa treaca vara si toamna si iarna. Asteapta sa rasara din nou Luna, fiindca de multa vreme cerul sufletului ei are culoarea bleumarin-negru si este presarat de scantei argintii.
Dar noaptea nu vine… si poate ca ea nu o s-o mai prinda. Copila poarta acum blue-jeans, sandale si top decupat si varsa prima lacrima. Iar umarul pe care-si rezema tamplele obosite, e stalp de rezistenta in ceata de Heruvimi. Isi jura in fiecare noapte ca se vor revedea in vis, la aceeasi ora tarzie cand sunt feriti de ochii indiscretilor, sub felinarul unde s-au iubit intaia oara.
El ii saruta mainile si-i spune: “Nu plange iubito! E un inger pentru fiecare” si se transforma apoi in aerul pe care ea il respira, pana a doua noapte, cand se vor regasi din nou in vis, la aceeasi ora, sub felinarul unde s-au iubit intaia oara.

Afara e toamna, e singuratate, e tristete.
……………………………………………………………………………………………………..
N-am intalnit alti ochi mai tristi… singuratatea si durerea ei mi-au frant inima. Am auzit batand ceasul. E ceasul acelui “niciodata de acum inainte” … femeia cu ochii tristi nu mai e. Nimeni nu-si mai aduce aminte de cei mai buni din trecut, de ea… iar aplauzele trec, trofeele se prafuiesc, invingatorii sunt uitati!
Parca pentru ultima data as vrea sa plang iubirea, dar e tarziu. Lacrimile nu mai curg si sufletul mi-a impietrit. Nu simt durerea, nici iubirea, nici ura, nici dor …
Pentru ultima data privesc Cerul gandindu-ma la ochii tai.

Pentru ultima data inchid ochii si te vad aici, langa mine.
Pentru ultima data mi-as dori sa simt respiratia ta calda.
Pentru ultima data as vrea sa aud bataia inimii tale.
Pentru ultima data as vrea sa radem impreuna – stii doar ca ador sa te vad zambind.
Pentru ultima data as vrea sa-mi saruti fruntea si sa ma strangi in brate.
Pentru ultima data as vrea sa te ating, sa te sarut, sa te cuprind …
Pentru ultima data as vrea sa-ti spun cat imi doresc sa facem dragoste la malul marii…
Pentru ultima data as vrea sa-ti spun ca te iubesc.
Pentru prima data vreau sa uit!
……………………………………………………………………………………………………
Vine … Trece … Uneori incet, alteori repede…
Ma pregatesc sa plec, nu stiu incotro, dar stiu c-am plans si merg sa-mi sterg lacrimile.
Oglinda e sparta … sapte nenorociti de ani, de ghinioane … oricum, ce rost mai au?
Lacrimile nu se sterg, sunt tatuate pe obraji, dar e ciudat sa vad … Sa vad doi ochi de foc, ochii aceia tristi … sunt ai tai.

…………………………………………………………………………………………………….
Port pe mana bratara si ma tin strans de brat , imi plec tamplele obosite pe umarul tau si impreuna soptim: “Nu plange copila, e un inger pentru fiecare”
Afara e iarna, totul e inghetat, noi nu mai suntem...

Un prieten adevarat...

În vitrina unui magazin de animale era un afis: “Catelusi de vânzare".
Un baietel de 10 ani intra si intreaba care-i pretul unui catelus. Vânzatorul îi raspunde ca pretul este între 100 si 200 lei. Baietelul baga mâna în buzunar, scoate câteva monezi. Numara 8 lei … si apoi întreaba: “As putea vedea catelusii?”
Vânzatorul zâmbeste. Fluiera, din magazin iese afara cateaua si în urma ei 5 catelusi frumosi. Al saselea catelus… ramase în urma si nu se apropia!
Baietelul întreaba: “De ce catelusul aceasta schioapata ?” Omul îi raspunse ca acesta s-a nascut cu o problema la picior si va schiopata toata viata! “Acesta-i catelusul pe care-l doresc”, a spus baietelul cu bucurie în glas. “Daca asta e dorinta ta, ti-l dau gratis!”
Copilul s-a suparat si a raspuns: “Nu-l vreau gratis, pretul lui e la fel ca si a celorlalti catei, îti voi da tot ce am la mine acum, si în fiecare luna îti voi plati 2 lei pâna voi achita pretul lui intreg !”
“Esti sigur ca vrei acest catelus? Niciodata nu va putea fugi sau juca sau sari precum ceilalti!” Baietelul s-a aplecat, si-a ridicat putin pantalonul si i-a aratat vânzatorului aparatul de fier ce-i sustinea piciorul strâmb.
“Nici eu nu pot alerga, de aceea acest catelus are nevoie de cineva care sa-l înteleaga!”
Ochii vânzatorului s-au umplut de lacrimi când i-a spus copilului: “Ma rog si sper ca fiecare catelus sa aibe pe cineva care sa-l iubeascasi sa-l aprecieze, asa precum tu îl vei iubi si aprecia pe acest catelus!”
Morala:
În viata nu conteaza cine esti, conteaza ca cineva sa te pretuiasca si sa te iubeasca neconditionat! Un prieten adevarat, este acela care soseste în timp ce ceilalti… dispar

Mama, am iesit cu prietenii...

"Am fost la o petrecere si mi-am adus aminte ceea ce mi-ai spus:

**SA NU BEAU ALCOOL**

Mi-ai cerut sa nu beau, avand in vedere ca trebuie sa conduc masina, si atunci am baut un Pepsi. Am fost foarte mandru de mine, ca am ascultat, cand cu drag mi-ai sugerat sa nu beau daca trebuie sa conduc, total contrar de ceea ce-mi spuneau prietenii...

Am facut o alegere sanatoasa si sfatul tau a fost corect. Cand s-a terminat petrecerea, oamenii au plecat, conducand fara a fi in conditia de a face acest lucru. Eu am luat masina mea, cu siguranta ca sunt in forma. Nu puteam sa-mi imaginez, mama, ca ma astepta... ceva... neasteptat!

Acum sunt aici, intins pe asfalt si aud un politist care zice: "baiatul care a provocat accidentul era beat".

Mama, vocea lui mi se pare atat de indepartata... Sangele meu e intins peste tot, si incerc din toate puterile mele sa nu plang. Aud medicii care spun:

**"Acest baiat nu va supravietui."**

Sunt sigur ca baiatul care conducea cealalta masina nici macar nu-si putea imagina... in timp ce mergea cu viteza maxima... Pana la urma el a decis sa bea si eu acum trebuie sa mor...

De ce oamenii fac toate acestea, mama? Stiind foarte bine ca pot distruge alte vieti? Durerea o simt ca pe un milion de pumnale care-mi sunt infipte toate odata. Spune-i surorii mele sa nu se sperie, spune-i tatalui sa fie tare. Cineva trebuia sa-i spuna acelui baiat ca nu poate conduce masina dupa ce a baut. Poate daca ai lui i-ar fi spus toate astea, eu acum n-as fi murit...

Respiratia mea incepe sa fie din ce in ce mai slaba, si incepe sa-mi fie frica.

Acestea sunt ultimele mele momente, si ma simt asa de... disperat... Mi-ar fi placut sa pot sa te imbratisez, mama, in timp ce sunt intins aici pe asfalt, murind. Mi-ar placea sa-ti spun ca te iubesc... pentru asta...

Te iubesc, si... adio..."

Aceste cuvinte au fost scrise de o jurnalista prezenta la accident. Baiatul inainte de a muri, a soptit aceste cuvinte, iar jurnalista le-a scris socata...

Un adevar crud, un articol mai mult decat necrutator, dar foarte multi dintre noi nu se gandesc la ce repercursiuni poate avea inconstienta noastra... Traim intr-o lume in plina expasiune si avem parte de masini si tehnologie puternica, inca de la varsta adolescentei, dar sincer nu cred ca suntem pregatiti sa o stapanim si sa o utilizam corespunzator...

Indubitabil avem in mana nu numai viata si viitorul nostru, dar si a celorlalti care se afla in jurul nostru... dar oare ne gandim vreodata in ansamblu la lucrurile astea? Sincer sa fiu eu nu m-am gandit pana nu am simtit pe pielea mea cat de scurta este viata...

"Voua de ce va este mai mult frica de inceput sau de sfarsit?"... Dar acum daca stam sa ne gandim, oare suntem indreptatiti sa le schimbam destinul unora catre un nou inceput sau catre un dureros sfarsit?

E greu sa te gandesti si la altii cand de tine ai foarte putin timp... vrei sa ti-l faci cat mai placut sa simti ca traiesti fiecare clipa, dar s-ar putea ca aceste clipe sa coste mai mult decat te-ai asteptat vreodata... Iti poate distruge toata viata ,tie, sau si mai rau, viata ta si a altora... Merita acest sacrifiu?

Niciodata nu ne-am gandit la asta, nu-i asa?

Un baiat si ... un Inger!!!

Spirit ratacitor...

Doar o poveste... alta poveste obisnuita. Pentru unii nu semnifica nimic, sunt doar niste randuri scrise pe o coala alba de hartie si totusi care ascund un anumit adevar...

El avea 21 ani, era inalt, brunet, dragut, si in visele lui era aceeasi fata dar... destinul... nu a mai vazut-o de 11 luni, nu mai stia nimic despre ea, si e greu de crezut dar inca o iubea... S-au cunoscut din intamplare intr-o seara de decembrie, mai exact 6 decembrie, nu putea sa uite acea zi. S-au intalnit intr-un loc banal, in parcul de langa blocul lui. Ea statea singura pe o banca si plangea. S-a asezat langa ea si a privit-o in ochi... a murmurat un "salut" si un "ce-ai patit, te pot ajuta?" dar nu a primit nici un raspuns. Ea a ridicat capul si a vrut sa fuga dar el a prins-o de mana brusc. Nu stia care era motivul dar pur si simplu nu putea sa o lase sa plece, asa trebuia sa se intample, asa era scris. Fata l-a intrebat "ce vrei? Lasa-ma, nu pot, nu trebuie sa mai stau aici, e deja tarziu si trebuie sa merg acasa". El a raspuns "vreau doar sa te ajut, ce s-a intamplat, ce ai patit?". Si-a tras mana din a lui si a tipat "nimeni nu vrea sa ma ajute, toti ma urasc, in toata viata mea e numai ura!". El, pastrandu-si calmul obisnuit i-a zis scurt "mai este loc si pentru iubire" si a sarutat-o. El a intrebat-o in soapta "unde stai? Cum te numesti? Vreau sa stiu mai multe despre tine...". Fata a ramas pe loc timp de cateva secunde, apoi i-a spus "iti voi povesti totul maine, si iti jur ca orice s-ar intampla vei afla totul despre mine, ne vedem tot aici, la aceeasi ora." Fata a fugit iar baiatul a strigat "te iubesc!". Ea l-a auzit s-a oprit pentru cateva clipe, si-a sters lacrimile si a plecat si-a urmat drumul in continuare...

Asta este povestea lor, poate ca suna ridicol dar a ajuns seara aceea pentru ca baiatul sa nu o uite si sa isi aminteasca mereu de promisiunea pe care fata nu a respectat-o caci baiatul nu a mai vazut-o din acea zi. Totusi el avea mereu vise in care ii aparea fata si ii cerea iertare. Ceea ce i se parea lui ciudat era faptul ca in toate visele pe care le avea cu ea aparea un anumit copac din parc, langa care era banca pe care au stat ei. El nu-i dadea totusi nici o importanta, pentru el erau doar cosmaruri, pentru fata erau adevaruri. O luna a trecut repede, si el o visa in continuare, dar visele pareau din ce in ce mai reale. A mai trecut un an, era 6 decembrie din nou. Se implinea un an de cand a cunoscut-o pe ea, fata misterioasa, cum obisnuia el sa o numeasca. Seara a plecat spre parcul de langa blocul sau si s-a asezat pe aceeasi banca. Astepta ca ea sa apara, stia ca acest lucru nu este posibil dar in sufletul sau speranta ramanea. Urmarea stele, norii, luna, umbrele copacilor, totul era la fel ca in acea seara dar... a tresarit brusc cand a vazut ca umbra copacului pe care el il tot visa avea forma fetei, cu acea rochie neagra pe care o purta acum un an. Ii era frica, voia sa se ridice si sa il vada mai bine deoarece fata ii zicea in vise ceva de un semn. Frica lui nu inceta dar brusc i-a aparut fata in minte, momentul cand s-au sarutat si si-a facut curaj. Se va apropia pentru ea, pentru ei amandoi, era prea ciudat, nu puteau fi simple cosmaruri, umbra copacului reflectand tot forma fetei. Cand a ajuns langa copac a putut vedea ceea ce fata voia demult sa ii spuna, ea si-a tinut promisiunea... pe copac se vedea scris numele, anii si adresa ei cu sange. Ploaia a inceput, si stiu ca suna ridicol, dar, a sters acele date. Parca a asteptat ca baiatul sa le vada pentru a le putea sterge.

Baiatul a fugit intreband pe fiecare om date despre acea strada, bloc, scara... pana la blocul fetei. A intrat in scara prafuita si darapanata dar acesta era singurul lucru la care el nu se gandea in acel moment. A vazut numele de familie al fetei si a urcat pana la etajul 4. Era tarziu, afara ploua, iar el voia sa sune la usa fetei, dar nu conta pentru el. Dupa un an, singurul lucru la care se mai gandea era sa o intalneasca din nou pe "fata misterioasa". A sunat la usa si i-a deschis un om in varsta palid, mic de statura si slab: "Buna seara, ma scuzati ca va deranjez la ora asta, Claudia este acasa?". Batranul s-a uitat mirat la el pentru cateva clipe, apoi i-a raspuns tremurand si cu lacrimi in ochi: "Nepoata implineste azi un an de cand a murit!"

Pentru prima data in multi ani baiatului iau dat lacrimile. A ramas socat mai mult timp, dar batranul, cand a vazut cat de afectat este l-a invitat in casa. L-a asezat la o masuta mica langa televizor si i-a pregatit o cana cu ceai. "De ce?", isi repeta el slabit." Asta a fost soarta ei... vrei sa afli totul?" il intreba batranul bland si il lua de mana. Cu un "da" hotarat din partea baiatului, bunicul fetei i-a povestit: "A murit intr-un accident, cand venea de la prietena ei din Dacia, seara, alerga si masina nu a mai putut sa o ocoleasca si a... ea a.." bunicul izbucni in plans."Murit!" zise scurt si socat baiatul." In aceeasi zi in care ne-am intalnit"... A plecat si acum mergea pe strada pustie, nu se auzea decat zgomotul pasilor sai, mergea fara nici o directie, voia doar sa uite de tot, se gandea ca a asteptat timp de un an doar o fantoma, un spirit ratacit si totusi nu avea cum sa o scoata brusc din gandurile lui, voia sa fie langa ea, sa-i ceara iertare sa o stranga in brate...

Mergea pe strada pustie, incerca sa se convinga ca nu s-a intamplat nimic, cauta ceva magic, o cauta pe ea, lacrimile ii cuprindeau din nou fata. Nu a mai suportat, a strigat-o tare, din toata inima stia ca e moarta dar astepta sa apara. A cazut inconstient pe cimentul rece si ud timp de cateva minute, dar a avut forta sa se ridice si voia sa se intoarca inapoi, nu putea fugi de realitate, era socat de tot ceea ce i se intamplase si in acelasi timp ii era frica, totul parea asa de absurd, asa de ireal.

Nu a apucat sa faca nici trei pasi inapoi caci a auzit un glas in soapta "Nu ma uita! Continua-ti drumul, te astept!" S-a intors incet si speriat inapoi si a vazut o lumina puternica la capatul drumului. Nu putea sa mearga mai departe, ii era frica, si totusi o astepta de un an, o iubea mai mult ca orice. Nu putea sa uite faptul ca ea si-a implinit promisiunea, acum era randul lui. A mers mai departe inainte. "Nu trebuie sa-ti fie frica, si eu te iubesc." spuse fata incet si bland. Baiatul inainta nesigur. A ajuns la lumina si a vazut-o din nou. Era ea dar... nu putea sa o stranga in brate, nu putea sa o atinga, era doar un spirit care desi o iubea ii inspira frica.

"Este ultima oara cand ne mai vedem, apropiete, trebuia sa ma tin de promisiune, ti-am promis ca ne vedem pe 7 decembrie, si aici sunt. Era ora 2 noaptea, trecuse de 6 decembrie, si fata nu isi uitase promisiunea, parca si acum baiatul o auzea ("ne vedem tot aici". Este ultima oara cand te voi mai vedea, dar nu imi pasa, te voi astepta ani de zile, iti jur, te voi astepta pana cand vei..." fata s-a oprit brusc, de parca nu ar fi vrut sa zica lucrul acesta. "Muri?" intreba baiatul calm, frica ii trecuse, singurul lucru care il mai deranja in acest moment era faptul ca nu o va mai vedea pe ea. "Da" spuse fata trista. "Ne vom vedea foarte curand, pentru ca eu fara tine nu pot sa traiesc." spuse direct si sigur pe el baiatul. "Nu, jura-mi ca nu o sa te sinucizi; te voi astepta, vei vedea ca anii trec repede, te rog fa-o pentru mine, eu voi fi mereu in visele tale si in ganduri. Vom putea vorbi in visele tale si..." i-a raspuns fata repede dar a fost intrerupta de el: "Prin vise? Doar prin vise? Vreau sa fiu mereu cu tine..." ii spuse baiatul hotarat. Fata, cu ochii in lacrimi si cu un lantisor de aur in mana ii spuse: "Asculta-ma, fa cu ti-am spus, tine, pastreaz-o sa-ti aminteasca de mine, nu ma vei putea vedea dar eu voi fi tot timpul langa tine, iti voi da semne, nu mai pot sta, te voi iubi mereu, adio!" Baiatul a tresarit brusc: "Nu, stai!", dar era prea tarziu, fata plecase.

Ramas singur, baiatul a cazut inconstient pe strada pustie.

O vedea pe ea in vis, ii cerea iertare ca a plecat asa brusc, ii explica motivele pentru care a facut-o, ii cerea parerea, ii povestea lucruri despre viata lui... dar era momentul sa se trezeasca, pe un pat dintr-un spital.

Trebuia sa infrunte realitatea, si totusi nu putea sa nu se gandeasca la ea....