De ce alegem minciuna?!

Alegem minciuna pentru că are factor de protecţie. Ne ţine la adăpost de reacţiile neaşteptate ale celuilalt; iar pe el, pe celălalt, îl protejează de ceva pentru care nu e încă pregătit să înfrunte. Credem noi. Pe care nu e gata încă să îl afle. Îl va afla la timpul potrivit, când vom considera noi că e vremea; când vom simţi că el – celălalt – a devenit apt pentru a-l înţelege. Deocamdată îl considerăm inapt. Pentru aflarea adevărului. Nu ar putea suporta.

Se poate dovedi că ne-am înşelat, că i-am fi putut spune din prima clipă fără a avea vreo umbră de îndoială că nu ar putea înţelege. Nu aveam însă de unde şti. Sau poate am fi putut bănui? Că nu poţi clădi ceva pe minciună; ar fi prea fragil eşafodajul…nu ar rezista intemperiilor? În fine…

El – celălalt -va descoperi însă într-un târziu – preatârziul tău – adevărul şi atunci minciuna va căpăta accente dramatice de demascare. Poţi trece ca posesor de măşti…în încercarea disperată de a fi vrut să treci şi să pari altcineva, altfel de cum ai fi fost de fapt.

Măştile unor înşelătoare aparenţe sub care ne-am ascuns din teama de a nu fii înţeleşi pe de-a- ntregul şi de a fi poate respinşi. Ne va fi înfierat un stigmat şi nici un cuvânt din lume nu ne va putea lua apărarea.

Se numeşte minciună prin omisiune de adevăr…care adevăr e uitat într-un colţ.

Abandonat.