De ce alegem minciuna?!

Alegem minciuna pentru că are factor de protecţie. Ne ţine la adăpost de reacţiile neaşteptate ale celuilalt; iar pe el, pe celălalt, îl protejează de ceva pentru care nu e încă pregătit să înfrunte. Credem noi. Pe care nu e gata încă să îl afle. Îl va afla la timpul potrivit, când vom considera noi că e vremea; când vom simţi că el – celălalt – a devenit apt pentru a-l înţelege. Deocamdată îl considerăm inapt. Pentru aflarea adevărului. Nu ar putea suporta.

Se poate dovedi că ne-am înşelat, că i-am fi putut spune din prima clipă fără a avea vreo umbră de îndoială că nu ar putea înţelege. Nu aveam însă de unde şti. Sau poate am fi putut bănui? Că nu poţi clădi ceva pe minciună; ar fi prea fragil eşafodajul…nu ar rezista intemperiilor? În fine…

El – celălalt -va descoperi însă într-un târziu – preatârziul tău – adevărul şi atunci minciuna va căpăta accente dramatice de demascare. Poţi trece ca posesor de măşti…în încercarea disperată de a fi vrut să treci şi să pari altcineva, altfel de cum ai fi fost de fapt.

Măştile unor înşelătoare aparenţe sub care ne-am ascuns din teama de a nu fii înţeleşi pe de-a- ntregul şi de a fi poate respinşi. Ne va fi înfierat un stigmat şi nici un cuvânt din lume nu ne va putea lua apărarea.

Se numeşte minciună prin omisiune de adevăr…care adevăr e uitat într-un colţ.

Abandonat.

Guvernul suna intodeauna de doua ori

A picat Guvernul. Ca o balerină în tutu, cu poantele în picioare, a căzut de pe scenă, în huiduielile publicului. Şi din acest moment am avut impresia că ne învârtim, respirăm şi suferim în alt ciclu cosmic, în altă galaxie. De parcă lumea s-a întors pe dos. Sau, probabil, cine ştie?!, e doar ritmul firesc al lucrurilor: degrin-golada financiară se amestecă, până la confuzie, cu o criză politică profundă, rezultatul fiind, mai mult sau mai puţin previzibil, o menajerie de cretini.
Atâta doar că sper, în… poate penultimul ceas, ca „binele ce va să vină” să vină dracului mai repede! Să nu mai avem de a face cu orgolii care cad în gol, cu golanii cu notorietate care vor să ocupe un scaun de ministru, cu zglobiii, dar imbecilii politicieni ai zilei de azi şi care sunt, în realitate, securiştii de ieri.
Îmi doresc un guvern de tehnocraţi. Dar TEHNOCRAŢI! Fără nepoţi, fine, naşi, fără oameni în care se vede, de la o distanţă generoasă, indigenţa intelectuală. Un Guvern care să nu mai prelungească convalescenţa dureroasă în care ne târâm îndeosebi de la alegerile parlamentare din toamna lui 2008.
Încă sper ca guvernul să sune de două ori. Şi, dacă varianta unui Executiv condus, interimar, de Emil Boc nu va rămâne în picioare, să rezolvăm, totuşi, într-un fel sau altul, ecuaţia dificilă a acestei maladii post-moţiune de cenzură.
Să ridicăm piesele dintr-un joc de domino vechi, mucegăit şi mirosind urât, astfel încât, în geometria unei crize care nu demonstrează şi nu întăreşte decât ideea de perversitate a puterii să invităm, de după cortina grea, acei specialişti, profesionişti, spuneţi-le cum vreţi, care să ne vindece rănile din genunchi şi din coate. Oameni competenţi care au făcut din profesiile lor cariere şi care nu vor conduce ministerele la fel cum negociază, pe terenul de golf, primele de zeci de mii de euro pentru angajaţi din silicon şi botox.

Adevar sau minciuna?

Am vaga impresie ca oamenii mint in orice secunda cand vorbesc, sau gandesc, in afara de momentele in care dorm, sau fac alte lucruri care nu folosesc foarte mult din creier. Cine oare ne face sa mintim?
Ceilalti oameni care convietuiesc cu noi.
Cand porti un dialog cu o persoana, din bunul simt nu-i spui de fiecare data adevarul, pentru ca vrei sa te feresti de o eventuala contradictie (cearta), neintelegere. Cand comunici cu o persoana apropiata nu-i spui tot ce ai in minte, iti alegi bine cuvintele, si nu le zici pe cele care ar periclita relatia cu cel de langa tine. Rareori cand mai spui adevarul, acesta nu este perceput ca un adevar total nici de tine insuti, pentru ca numai conteaza cuvantul tau dupa ce ai mintit atata timp. Aceasta este o regula pentru ca exceptiile confirma regula.
Exceptiile sunt oamenii care spun adevarul, fara sa se gandeasca ca pot pune intr-o situatie mai neplacuta persoana cu care vorbesc, dar acesti oameni sunt mai apreciati decat restul, pentru ca iti poti da seama mai repede daca mint sau nu. Cu toate ca trebuie sa cunosti psihologia umana pentru a-ti da seama de aceste lucruri (trebuie sa fii atent la gesturile, mimica, ochii). Glumele, ironia, sarcasmul sunt forme de minciuna adevarata, ceea ce spui este o minciuna dar ascund cu o subtilitate mai mica sau mai mare un adevar profund.