E un inger pentru fiecare

Mult timp am avut impresia ca viata mea va incepe in curand, adevarata mea viata. Dar mereu aveam greutati de infruntat, mereu ceva de rezolvat, o incurcatura care cerea timp, datorii inca nerezolvate. Dupa aceea, viata ar fi inceput. In fine, am inteles ca aceste obstacole SUNT viata!

Privesc de sus, din spatele ferestrei de la mansarda in care sunt de obicei. Aici timpul sta in loc, la propriu. Ceas de mana nu port, aproape niciodata; ceasul electronic se defecteaza frecvent si in mod inexplicabil; telefonul nu suna, drept urmare nu-l bag in seama; iar atunci cand sunt in fata monitorului sunt captiv in conversatii magice sau prizonierul unor texte fascinante, incat nu-mi amintesc sa ma uit cat e ora.

Stiu sigur cand e 10, fiindca atunci deschid instinctual aparatul radio, si mai stiu ca atunci cand l-am inchis e 12. Daca va ganditi ca e perfect normal, va spun ca nu-i. (ceea ce pare a fi o simpla obisnuinta, lucreaza cot-la-cot cu ceasul meu biologic).

Stirile ma plictisesc intotdeauna si de ceva vreme, am inceput sa urasc (de-a dreptul) “politaii”. Lumea lui Bach mi-e total straina si total antipatica. Mai nou, Bach insusi mi-e antipatic, prin simplul fapt ca exista si ca se pierde prea multa energie discutand despre el.

I.J.P.-ul “doarme pe el”, cand eu ma -ntorc spre casa si dau de huliganii de la colt, cu nasurile albe de prafuri si cu hainele-mbacsite de fum; sau cand aceiasi huligani inghesuie intr-o scara vreo fata, avand planuri de secs, condusi, evident, de aceeasi “vesniCA CAmpioana”: Maria Ioana. (Asta ca sa raspund cuiva, de ce sunt anti “trage-si-tu-un-fum-ca-n'are-nimic”).

Asadar, mi se rupe si mie, cum i se rupe si I.J.P-ului de noi (Ca o remarca: Daca I.J.P.-ul era o persoana in carne si oase ar fi fost cu siguranta un milog, pomanagiu, intretinut de mine, si de tine si de neamurile noastre etc., etc., etc.).

“I hate cops”, se aude vocea de la radio, si sunt total de acord.

E liniste din nou, semn ca e deja ora 12, eu sunt tot la mansarda privind de sus orasul…

Pe o straduta ingusta si prafuita, trece o fetita…
…………………………………………………………………………………………………….
E vesela si neastamparata. Are colanti si tenesi roz. Ingrijorator de slabuta, cand alearga de colo-colo, ti-e teama sa nu se prabuseasca. E tunsa ca baietii, dar e feminina … si rade tare.
Afara e primavara, e copilarie, e lumina.
…………………………………………………………………………………………………….

O inveleste un Cer azur fara nori si-o mangaie o portocala pe umeri. Acum, are codita si fusta... si poarta pantofi de lac...

O strang, se vede clar c-o strang. Dar i-a primit cadou si-i poarta cu placere.
Are pe cap, o coronita din flori de plastic si isi tine strans de mana, mama.
Sarbatoresc amandoua sfarsitul anului scolar, caci tatal … Dar au macar tort de inghetata. (Simt dintr-o data gust de inghetata, nu-i de capsuni cum o prefer de cativa ani, e de cacao … pe vremea aceea, era bun tot ce-i placea ei).
Afara e primavara, e copilarie, e speranta.
……………………………………………………………………………………………………..

O vad trecand din nou, acum isi poarta parul lung si ondulat, e imbracata-n jeans, are sandale si un top destul de decupat.
Baietii isi dau coate, si chicotesc.
Dar ea are o lacrima pe obraz, prima lacrima.
Afara e vara si cald, e adolescenta, e zbucium.
……………………………………………………………………..
Trece … Vine … Ea e timpul. Si trece uneori atat de incet, alteori atat de repede. Ma plictisesc cand timpul sta … as vrea sa plec … as vrea sa-l vad si atunci timpul ar putea sa stea. Secundele sa nu mai treaca, doar inima sa bata si Luna sa rasara. Sa fie inca o seara magica. Gesturi si visuri a caror “Limita e la Cer”.
…………………………………………………………………………………………………….

Se vad pe chipul ei cute, de ingrijorare, dar are mandrie-n privire si lacrimi de fericire in ochii aceia de foc, peste care anii nu trec.
Merge la bratul unui barbat, imbracat in mister si-n bijuteria de pe inelar si isi tine strans de mana fetita cu codite, fusta si pantofi de lac, care poarta pe cap o coronita din flori de crini si trandafiri.
Au tort de inghetata (de capsuni) si sarbatoresc sfarsitul primului an de scoala. Sarbatoresc toti trei!
Afara e vara, e liniste, e maturitate.
……………………………………………………………………………………………………
Clar, timpul a stat si ma sufoca. Mi-au patruns amintirile in corp si curg o data cu sangele si imi inunda fiecare particica. As vrea sa sune telefonul, dar inca e liniste. Strang cu putere, in pumn, o bratara in loc de-un brat, fiindca-mi creaza un sentiment de siguranta.
Inca nu suna, poate ca e totusi devreme…
…………………………………………………………………………………………………….
Poate ca am sa vad la Istanbul, covoare mai pretioase decat acesta, dar nicidecum mai frumoase. Nimeni nu poate impleti covor din frunze. Nimeni, in afara de ea, care sta acum in singuratate, ghemuita pe o bancuta stacojie.

Priveste in zare si asteapta… Asteapta seara de vineri si dimineata de luni; asteapta sa treaca vara si toamna si iarna. Asteapta sa rasara din nou Luna, fiindca de multa vreme cerul sufletului ei are culoarea bleumarin-negru si este presarat de scantei argintii.
Dar noaptea nu vine… si poate ca ea nu o s-o mai prinda. Copila poarta acum blue-jeans, sandale si top decupat si varsa prima lacrima. Iar umarul pe care-si rezema tamplele obosite, e stalp de rezistenta in ceata de Heruvimi. Isi jura in fiecare noapte ca se vor revedea in vis, la aceeasi ora tarzie cand sunt feriti de ochii indiscretilor, sub felinarul unde s-au iubit intaia oara.
El ii saruta mainile si-i spune: “Nu plange iubito! E un inger pentru fiecare” si se transforma apoi in aerul pe care ea il respira, pana a doua noapte, cand se vor regasi din nou in vis, la aceeasi ora, sub felinarul unde s-au iubit intaia oara.

Afara e toamna, e singuratate, e tristete.
……………………………………………………………………………………………………..
N-am intalnit alti ochi mai tristi… singuratatea si durerea ei mi-au frant inima. Am auzit batand ceasul. E ceasul acelui “niciodata de acum inainte” … femeia cu ochii tristi nu mai e. Nimeni nu-si mai aduce aminte de cei mai buni din trecut, de ea… iar aplauzele trec, trofeele se prafuiesc, invingatorii sunt uitati!
Parca pentru ultima data as vrea sa plang iubirea, dar e tarziu. Lacrimile nu mai curg si sufletul mi-a impietrit. Nu simt durerea, nici iubirea, nici ura, nici dor …
Pentru ultima data privesc Cerul gandindu-ma la ochii tai.

Pentru ultima data inchid ochii si te vad aici, langa mine.
Pentru ultima data mi-as dori sa simt respiratia ta calda.
Pentru ultima data as vrea sa aud bataia inimii tale.
Pentru ultima data as vrea sa radem impreuna – stii doar ca ador sa te vad zambind.
Pentru ultima data as vrea sa-mi saruti fruntea si sa ma strangi in brate.
Pentru ultima data as vrea sa te ating, sa te sarut, sa te cuprind …
Pentru ultima data as vrea sa-ti spun cat imi doresc sa facem dragoste la malul marii…
Pentru ultima data as vrea sa-ti spun ca te iubesc.
Pentru prima data vreau sa uit!
……………………………………………………………………………………………………
Vine … Trece … Uneori incet, alteori repede…
Ma pregatesc sa plec, nu stiu incotro, dar stiu c-am plans si merg sa-mi sterg lacrimile.
Oglinda e sparta … sapte nenorociti de ani, de ghinioane … oricum, ce rost mai au?
Lacrimile nu se sterg, sunt tatuate pe obraji, dar e ciudat sa vad … Sa vad doi ochi de foc, ochii aceia tristi … sunt ai tai.

…………………………………………………………………………………………………….
Port pe mana bratara si ma tin strans de brat , imi plec tamplele obosite pe umarul tau si impreuna soptim: “Nu plange copila, e un inger pentru fiecare”
Afara e iarna, totul e inghetat, noi nu mai suntem...

Un prieten adevarat...

În vitrina unui magazin de animale era un afis: “Catelusi de vânzare".
Un baietel de 10 ani intra si intreaba care-i pretul unui catelus. Vânzatorul îi raspunde ca pretul este între 100 si 200 lei. Baietelul baga mâna în buzunar, scoate câteva monezi. Numara 8 lei … si apoi întreaba: “As putea vedea catelusii?”
Vânzatorul zâmbeste. Fluiera, din magazin iese afara cateaua si în urma ei 5 catelusi frumosi. Al saselea catelus… ramase în urma si nu se apropia!
Baietelul întreaba: “De ce catelusul aceasta schioapata ?” Omul îi raspunse ca acesta s-a nascut cu o problema la picior si va schiopata toata viata! “Acesta-i catelusul pe care-l doresc”, a spus baietelul cu bucurie în glas. “Daca asta e dorinta ta, ti-l dau gratis!”
Copilul s-a suparat si a raspuns: “Nu-l vreau gratis, pretul lui e la fel ca si a celorlalti catei, îti voi da tot ce am la mine acum, si în fiecare luna îti voi plati 2 lei pâna voi achita pretul lui intreg !”
“Esti sigur ca vrei acest catelus? Niciodata nu va putea fugi sau juca sau sari precum ceilalti!” Baietelul s-a aplecat, si-a ridicat putin pantalonul si i-a aratat vânzatorului aparatul de fier ce-i sustinea piciorul strâmb.
“Nici eu nu pot alerga, de aceea acest catelus are nevoie de cineva care sa-l înteleaga!”
Ochii vânzatorului s-au umplut de lacrimi când i-a spus copilului: “Ma rog si sper ca fiecare catelus sa aibe pe cineva care sa-l iubeascasi sa-l aprecieze, asa precum tu îl vei iubi si aprecia pe acest catelus!”
Morala:
În viata nu conteaza cine esti, conteaza ca cineva sa te pretuiasca si sa te iubeasca neconditionat! Un prieten adevarat, este acela care soseste în timp ce ceilalti… dispar

Mama, am iesit cu prietenii...

"Am fost la o petrecere si mi-am adus aminte ceea ce mi-ai spus:

**SA NU BEAU ALCOOL**

Mi-ai cerut sa nu beau, avand in vedere ca trebuie sa conduc masina, si atunci am baut un Pepsi. Am fost foarte mandru de mine, ca am ascultat, cand cu drag mi-ai sugerat sa nu beau daca trebuie sa conduc, total contrar de ceea ce-mi spuneau prietenii...

Am facut o alegere sanatoasa si sfatul tau a fost corect. Cand s-a terminat petrecerea, oamenii au plecat, conducand fara a fi in conditia de a face acest lucru. Eu am luat masina mea, cu siguranta ca sunt in forma. Nu puteam sa-mi imaginez, mama, ca ma astepta... ceva... neasteptat!

Acum sunt aici, intins pe asfalt si aud un politist care zice: "baiatul care a provocat accidentul era beat".

Mama, vocea lui mi se pare atat de indepartata... Sangele meu e intins peste tot, si incerc din toate puterile mele sa nu plang. Aud medicii care spun:

**"Acest baiat nu va supravietui."**

Sunt sigur ca baiatul care conducea cealalta masina nici macar nu-si putea imagina... in timp ce mergea cu viteza maxima... Pana la urma el a decis sa bea si eu acum trebuie sa mor...

De ce oamenii fac toate acestea, mama? Stiind foarte bine ca pot distruge alte vieti? Durerea o simt ca pe un milion de pumnale care-mi sunt infipte toate odata. Spune-i surorii mele sa nu se sperie, spune-i tatalui sa fie tare. Cineva trebuia sa-i spuna acelui baiat ca nu poate conduce masina dupa ce a baut. Poate daca ai lui i-ar fi spus toate astea, eu acum n-as fi murit...

Respiratia mea incepe sa fie din ce in ce mai slaba, si incepe sa-mi fie frica.

Acestea sunt ultimele mele momente, si ma simt asa de... disperat... Mi-ar fi placut sa pot sa te imbratisez, mama, in timp ce sunt intins aici pe asfalt, murind. Mi-ar placea sa-ti spun ca te iubesc... pentru asta...

Te iubesc, si... adio..."

Aceste cuvinte au fost scrise de o jurnalista prezenta la accident. Baiatul inainte de a muri, a soptit aceste cuvinte, iar jurnalista le-a scris socata...

Un adevar crud, un articol mai mult decat necrutator, dar foarte multi dintre noi nu se gandesc la ce repercursiuni poate avea inconstienta noastra... Traim intr-o lume in plina expasiune si avem parte de masini si tehnologie puternica, inca de la varsta adolescentei, dar sincer nu cred ca suntem pregatiti sa o stapanim si sa o utilizam corespunzator...

Indubitabil avem in mana nu numai viata si viitorul nostru, dar si a celorlalti care se afla in jurul nostru... dar oare ne gandim vreodata in ansamblu la lucrurile astea? Sincer sa fiu eu nu m-am gandit pana nu am simtit pe pielea mea cat de scurta este viata...

"Voua de ce va este mai mult frica de inceput sau de sfarsit?"... Dar acum daca stam sa ne gandim, oare suntem indreptatiti sa le schimbam destinul unora catre un nou inceput sau catre un dureros sfarsit?

E greu sa te gandesti si la altii cand de tine ai foarte putin timp... vrei sa ti-l faci cat mai placut sa simti ca traiesti fiecare clipa, dar s-ar putea ca aceste clipe sa coste mai mult decat te-ai asteptat vreodata... Iti poate distruge toata viata ,tie, sau si mai rau, viata ta si a altora... Merita acest sacrifiu?

Niciodata nu ne-am gandit la asta, nu-i asa?

Un baiat si ... un Inger!!!

Spirit ratacitor...

Doar o poveste... alta poveste obisnuita. Pentru unii nu semnifica nimic, sunt doar niste randuri scrise pe o coala alba de hartie si totusi care ascund un anumit adevar...

El avea 21 ani, era inalt, brunet, dragut, si in visele lui era aceeasi fata dar... destinul... nu a mai vazut-o de 11 luni, nu mai stia nimic despre ea, si e greu de crezut dar inca o iubea... S-au cunoscut din intamplare intr-o seara de decembrie, mai exact 6 decembrie, nu putea sa uite acea zi. S-au intalnit intr-un loc banal, in parcul de langa blocul lui. Ea statea singura pe o banca si plangea. S-a asezat langa ea si a privit-o in ochi... a murmurat un "salut" si un "ce-ai patit, te pot ajuta?" dar nu a primit nici un raspuns. Ea a ridicat capul si a vrut sa fuga dar el a prins-o de mana brusc. Nu stia care era motivul dar pur si simplu nu putea sa o lase sa plece, asa trebuia sa se intample, asa era scris. Fata l-a intrebat "ce vrei? Lasa-ma, nu pot, nu trebuie sa mai stau aici, e deja tarziu si trebuie sa merg acasa". El a raspuns "vreau doar sa te ajut, ce s-a intamplat, ce ai patit?". Si-a tras mana din a lui si a tipat "nimeni nu vrea sa ma ajute, toti ma urasc, in toata viata mea e numai ura!". El, pastrandu-si calmul obisnuit i-a zis scurt "mai este loc si pentru iubire" si a sarutat-o. El a intrebat-o in soapta "unde stai? Cum te numesti? Vreau sa stiu mai multe despre tine...". Fata a ramas pe loc timp de cateva secunde, apoi i-a spus "iti voi povesti totul maine, si iti jur ca orice s-ar intampla vei afla totul despre mine, ne vedem tot aici, la aceeasi ora." Fata a fugit iar baiatul a strigat "te iubesc!". Ea l-a auzit s-a oprit pentru cateva clipe, si-a sters lacrimile si a plecat si-a urmat drumul in continuare...

Asta este povestea lor, poate ca suna ridicol dar a ajuns seara aceea pentru ca baiatul sa nu o uite si sa isi aminteasca mereu de promisiunea pe care fata nu a respectat-o caci baiatul nu a mai vazut-o din acea zi. Totusi el avea mereu vise in care ii aparea fata si ii cerea iertare. Ceea ce i se parea lui ciudat era faptul ca in toate visele pe care le avea cu ea aparea un anumit copac din parc, langa care era banca pe care au stat ei. El nu-i dadea totusi nici o importanta, pentru el erau doar cosmaruri, pentru fata erau adevaruri. O luna a trecut repede, si el o visa in continuare, dar visele pareau din ce in ce mai reale. A mai trecut un an, era 6 decembrie din nou. Se implinea un an de cand a cunoscut-o pe ea, fata misterioasa, cum obisnuia el sa o numeasca. Seara a plecat spre parcul de langa blocul sau si s-a asezat pe aceeasi banca. Astepta ca ea sa apara, stia ca acest lucru nu este posibil dar in sufletul sau speranta ramanea. Urmarea stele, norii, luna, umbrele copacilor, totul era la fel ca in acea seara dar... a tresarit brusc cand a vazut ca umbra copacului pe care el il tot visa avea forma fetei, cu acea rochie neagra pe care o purta acum un an. Ii era frica, voia sa se ridice si sa il vada mai bine deoarece fata ii zicea in vise ceva de un semn. Frica lui nu inceta dar brusc i-a aparut fata in minte, momentul cand s-au sarutat si si-a facut curaj. Se va apropia pentru ea, pentru ei amandoi, era prea ciudat, nu puteau fi simple cosmaruri, umbra copacului reflectand tot forma fetei. Cand a ajuns langa copac a putut vedea ceea ce fata voia demult sa ii spuna, ea si-a tinut promisiunea... pe copac se vedea scris numele, anii si adresa ei cu sange. Ploaia a inceput, si stiu ca suna ridicol, dar, a sters acele date. Parca a asteptat ca baiatul sa le vada pentru a le putea sterge.

Baiatul a fugit intreband pe fiecare om date despre acea strada, bloc, scara... pana la blocul fetei. A intrat in scara prafuita si darapanata dar acesta era singurul lucru la care el nu se gandea in acel moment. A vazut numele de familie al fetei si a urcat pana la etajul 4. Era tarziu, afara ploua, iar el voia sa sune la usa fetei, dar nu conta pentru el. Dupa un an, singurul lucru la care se mai gandea era sa o intalneasca din nou pe "fata misterioasa". A sunat la usa si i-a deschis un om in varsta palid, mic de statura si slab: "Buna seara, ma scuzati ca va deranjez la ora asta, Claudia este acasa?". Batranul s-a uitat mirat la el pentru cateva clipe, apoi i-a raspuns tremurand si cu lacrimi in ochi: "Nepoata implineste azi un an de cand a murit!"

Pentru prima data in multi ani baiatului iau dat lacrimile. A ramas socat mai mult timp, dar batranul, cand a vazut cat de afectat este l-a invitat in casa. L-a asezat la o masuta mica langa televizor si i-a pregatit o cana cu ceai. "De ce?", isi repeta el slabit." Asta a fost soarta ei... vrei sa afli totul?" il intreba batranul bland si il lua de mana. Cu un "da" hotarat din partea baiatului, bunicul fetei i-a povestit: "A murit intr-un accident, cand venea de la prietena ei din Dacia, seara, alerga si masina nu a mai putut sa o ocoleasca si a... ea a.." bunicul izbucni in plans."Murit!" zise scurt si socat baiatul." In aceeasi zi in care ne-am intalnit"... A plecat si acum mergea pe strada pustie, nu se auzea decat zgomotul pasilor sai, mergea fara nici o directie, voia doar sa uite de tot, se gandea ca a asteptat timp de un an doar o fantoma, un spirit ratacit si totusi nu avea cum sa o scoata brusc din gandurile lui, voia sa fie langa ea, sa-i ceara iertare sa o stranga in brate...

Mergea pe strada pustie, incerca sa se convinga ca nu s-a intamplat nimic, cauta ceva magic, o cauta pe ea, lacrimile ii cuprindeau din nou fata. Nu a mai suportat, a strigat-o tare, din toata inima stia ca e moarta dar astepta sa apara. A cazut inconstient pe cimentul rece si ud timp de cateva minute, dar a avut forta sa se ridice si voia sa se intoarca inapoi, nu putea fugi de realitate, era socat de tot ceea ce i se intamplase si in acelasi timp ii era frica, totul parea asa de absurd, asa de ireal.

Nu a apucat sa faca nici trei pasi inapoi caci a auzit un glas in soapta "Nu ma uita! Continua-ti drumul, te astept!" S-a intors incet si speriat inapoi si a vazut o lumina puternica la capatul drumului. Nu putea sa mearga mai departe, ii era frica, si totusi o astepta de un an, o iubea mai mult ca orice. Nu putea sa uite faptul ca ea si-a implinit promisiunea, acum era randul lui. A mers mai departe inainte. "Nu trebuie sa-ti fie frica, si eu te iubesc." spuse fata incet si bland. Baiatul inainta nesigur. A ajuns la lumina si a vazut-o din nou. Era ea dar... nu putea sa o stranga in brate, nu putea sa o atinga, era doar un spirit care desi o iubea ii inspira frica.

"Este ultima oara cand ne mai vedem, apropiete, trebuia sa ma tin de promisiune, ti-am promis ca ne vedem pe 7 decembrie, si aici sunt. Era ora 2 noaptea, trecuse de 6 decembrie, si fata nu isi uitase promisiunea, parca si acum baiatul o auzea ("ne vedem tot aici". Este ultima oara cand te voi mai vedea, dar nu imi pasa, te voi astepta ani de zile, iti jur, te voi astepta pana cand vei..." fata s-a oprit brusc, de parca nu ar fi vrut sa zica lucrul acesta. "Muri?" intreba baiatul calm, frica ii trecuse, singurul lucru care il mai deranja in acest moment era faptul ca nu o va mai vedea pe ea. "Da" spuse fata trista. "Ne vom vedea foarte curand, pentru ca eu fara tine nu pot sa traiesc." spuse direct si sigur pe el baiatul. "Nu, jura-mi ca nu o sa te sinucizi; te voi astepta, vei vedea ca anii trec repede, te rog fa-o pentru mine, eu voi fi mereu in visele tale si in ganduri. Vom putea vorbi in visele tale si..." i-a raspuns fata repede dar a fost intrerupta de el: "Prin vise? Doar prin vise? Vreau sa fiu mereu cu tine..." ii spuse baiatul hotarat. Fata, cu ochii in lacrimi si cu un lantisor de aur in mana ii spuse: "Asculta-ma, fa cu ti-am spus, tine, pastreaz-o sa-ti aminteasca de mine, nu ma vei putea vedea dar eu voi fi tot timpul langa tine, iti voi da semne, nu mai pot sta, te voi iubi mereu, adio!" Baiatul a tresarit brusc: "Nu, stai!", dar era prea tarziu, fata plecase.

Ramas singur, baiatul a cazut inconstient pe strada pustie.

O vedea pe ea in vis, ii cerea iertare ca a plecat asa brusc, ii explica motivele pentru care a facut-o, ii cerea parerea, ii povestea lucruri despre viata lui... dar era momentul sa se trezeasca, pe un pat dintr-un spital.

Trebuia sa infrunte realitatea, si totusi nu putea sa nu se gandeasca la ea....

Decembrie 2009...

- ....
- Auzi?
- Ce?
- N-ai auzit?
- Ce?
- Lumea...se schimba.Face zgomot.
- Nu aud...
- Nu esti atent...
- Nu. Nu aud.
- Fa-mi o poza te rog.
- De ce?
- Mi s-a facut dor de mine.
- Si? Uita-te-n oglinda.
- In oglinda e prezentul. Mi-e dor de cel care eram.
- Ti-e dor de trecut?
- Da.
- De ce?
- Trecutul e sigur. Acolo nu mi se mai poate intampla nimic...
- Eu iubesc prezentul.
- De ce?
- E imprevizibil.
- Vezi? Suntem diferiti...
- Ce iubesti la mine?
- Tot ce nu pot fi eu...
- Ninge...
- Da.
- O sa cumparam cadouri de Craciun?
- Da.
- O sa fie frumos?
- Da.
- Ca in copilarie?
- Nu.
- De ce?
- Nu vrei sa-ti fac poza aia?

Seara lui Mos Nicolae...

In noaptea de 5/6 decembrie se spune ca Mos Nicolae vine la geamuri si vede copiii care dorm si sint cuminti, lasindu-le in ghete dulciuri si alte daruri, insa tot el este acela care-i pedepseste pe cei lenesi si neascultatori. In dimineata de Sf. Nicolae, copiii cuminti gasesc daruri in ghetute. E un obicei vechi, nu numai la romani, de a face cadouri in aceasta zi. Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata. De altfel, povestea darurilor impartite pe furis in aceasta noapte incepe din vechime.
Se spune ca insusi Sfintul Nicolae a ajutat trei sarmane fete din orasul sau, aducindu-le dar de zestre, noaptea, fara a fi vazut. Casa in care traiau cele trei surori era mai mult decit saraca. Tatal lor planuia sa-si vinda fetele, crezind ca astfel se va chivernisi. Plinsetele si rugamintile fiicelor sale nu l-au induplecat pe batrinul cu suflet negru. Sfintul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinta sa. Noaptea, pe furis, el a aruncat o punga plina cu galbeni in camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reusit sa se marite curind. La fel a facut Mosul si in urmatorii doi ani, iar sora cea mijlocie si apoi cea mica au reusit sa se aseze la casele lor.
De atunci si pina in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfintului Nicolae, cei dragi noua, si in special copiii, primesc daruri, de la Mosul care nu li se arata niciodata.

Nu stiu nici macar cat face unu plus unu...

Nu mai am rabdare sa cresc, sa "ajung la casa mea" ca sa pot avea animal de companie, ca sa ma culc atunci cand se presupune ca ar trebui sa ma trezesc, sa pot sa-mi pun o cantitate revoltator de mare de zahar in cafea si sa-mi incalc propriile reguli.
Ma enerveaza clepsidrele cu nisipul lor bejuliu si nenorocit, care se scurge prea incet; secundarele care ticaie enervant; calendarele care sunt impartite in prea multe patrate cu prea multe zile aferente; cronometrele care ne fac agitati, desi suntem presati de niste cifre care se tot invart in ordine crescatoare.
Gata. Stop.
Nu am nevoie sa-mi reaminteasca cineva cat timp a trecut de cand m-am nascut, cat mai e pana nu voi mai fi, cate minute nu pot respira cand te vad.
Si daca vreau sa ma opresc sa traiesc?
Vreau sa uit orice sistem de numarare, chiar si cel de pe degete, sa-mi sterg din minte orice cifra, ce-mi aduce aminte ca sunt doar un numar intr-un dosar. Vreau autobuze cu nume, nu cu numere din trei cifre, vreau sa existe un singur etaj intr-un bloc, o data de nastere universal valabila. Doar gandeste-te cat de simplu ar fi. Fara date de nastere=> fara zodiace sau horoscop, fara superstitii si scuze ieftine, fara numere de telefon=> fara retele mobile avantajoase, fara matematica, fara "te iubesc de un infinit de catralioane de ori", fara ceasurifara relatii imposibile, cu diferente de varstafara marimi, grade, unitati de masura, fara sa stau sa calculez suma tuturor populatiilor tuturor tarilor si dupa sa scad doi, ca sa aflu "cata lume e intre noi".
In caz ca te intrebai, raspunsul e: 150, 709, 589

Pentru tine...

Cel mai trist mesaj de noapte buna...

Imi pare rau ca mi-am dat seama prea tarziu cat de mult tin la tine si cat de multe greseli am facut... Imi e dor de noi 2 asa cum eram inainte de vacanta... As vrea sa dau timpul inapoi sa rectific acele greseli dar din pacate nu pot face asta... Oricum ma bucur pentru tine, ma bucur ca esti fericit sau daca nu esti inca sper sa fii foarte fericit... Imi cer iertare inca o data pentru tot ce s-a intamplat. Nu o sa mai deschid niciodata subiectul "noi 2"... O sa fim doar simpli amici si atat. Pwp dulce dulce de tot, noapte buna si somn usor :*:*:*:*:*:*

Un mesaj de la o persoana la care tin foarte mult...

Doar perna stie cat am plans!
Tu, nu vei sti, ca nu-ti voi spune,
Tinand in brate perna strans
Soptind in noapte al tau nume...

Crezi ca mi-a fost usor,
Cand te iubeam numai pe tine
Si mistuita de-al tau dor
Tu nu stiai de mine?

Am acceptat prietenia ta,
Era mai mult decat nimic,
Dar inima inca spera
Sa ma iubesti si tu un pic.

Degeaba te-ai intors la mine,
Acum,imi esti prieten doar,
Si-as vrea sa te iubesc pe tine
Te-as amagi insa in zadar.

Pentru ca stiu, nu ma iubesti,
Te simti doar singur, parasit,
Hai, vino sa imi povestesti,
Prieten mi-esti, dar nu iubit.

Vei mai iubi, asta o stiu,
O stii si tu prea bine,
Eu sunt aici, exemplu viu
Iubesc acum, dar nu pe tine.

Am acceptat prietenia ta
Si asta iti voi fi mereu,
Iubita? Nu, chiar de as vrea

Si nu-s nici de vina eu.....

Un borcan cu maioneza si doua cesti de cafea

Un borcan de maioneza si doua cesti de cafea

Când lucrurile par sã o ia razna si nu-ti mai ajung 24 ore în zi sã te gândesti la borcanul de maionezã si cele 2 cãni de cafea…
Un profesor de filozofie stãtea în fata clasei având pe catedrã câteva lucruri.

Când ora a început, fãrã sã spunã un cuvânt, a luat un borcan mare de maionezã gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a întrebat pe studenti dacã borcanul este plin si acestia au convenit cã era.Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l usor.
Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de golf. I-a întrebat din nou pe studenti dacã borcanul era plin iar acestia au fost de acord cã era.
Profesorul a luat dupã aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan,. Firesc nisipul a umplut de tot borcanul. I-a întrebat din nou pe studenti cum stãtea treaba iar acestia au rãspuns în cor “pliiin”!
Profesorul a scos de sub catedrã douã cesti cu cafea pe care le-a turnat în borcan umplându-l de aceastã datã definitiv. Studentii au râs.

“Acum” a spus profesorul dupã ce hohotele s-au domolit, “as dori sã întelegeti cã acest borcan reprezintã viata voastrã. Mingile de golf reprezintã lucrurile importante pentru voi, familia, copiii, sãnãtatea, prietenii si pasiunile voastre, si cã dacã totul ar fi pierdut în afarã de acestea, viata voastrã ar fi tot plinã.”
“Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteazã pentru voi, serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor mãrunte”
“Dacã veti începe cu nisipul,” a continuat el “nu veti mai avea unde sã puneti mingile de golf si pietricelele”
“La fel si în viatã, dacã îti irosesti tot timpul si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodatã timp pentru lucrurile importante pentru tine.”
“Acordã atentie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joacã-te cu copiii, fã-ti controale medicale periodic, iesi cu sotia în oras la cinã.
Joacã golf, vei avea suficient timp altã datã sã faci curat sau sã repari cine stie ce dispozitiv . Ai, în primul rând grijã de mingile de golf, ele conteazã cu adevãrat. Stabileste-ti prioritãtile, restul e doar nisip.
”Unul dintre studenti a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele douã cãni de cafea. Profesorul a zâmbit“.
Mã bucur cã întrebi asta,ele vor doar sã arate cã, oricât de plinã ar pãrea viata ta, e loc întotdeauna pentru douã cãni de cafea, împreunã cu un prieten.

A venit gripa porcina peste noi. Am be-to!

Prima dată, am murit toţi în 2000.
Din cauză că maşinăriile nu erau programate să calculeze anii decât în formula 19XX, când schimbau la 2000 deveneau toate conştiente de sine şi se răzvrăteau asupra asupritorilor din carne, incepând să ne ucideze în masă.
Singura speranţă era, ironic, un robot din viitor în formă de Schwartzenegger, trimis de rezistenţa umană să ne salveze.
Retardaţii chiar aveau o teorie cum că tot ce e computer o să facă poc, urmând haos şi anarhie.
Calculatoriştii inteligenţi au spus că teoria lor e retardată.Cu toate acestea, presa mondiala s-a zbătut ca o găină fără cap, instigând prostimea la panică.Prostimea a închis tot ce e calculator zilele ălea.

Apoi am murit toţi în 2001 de la boala vacii nebune.
Biliarde de vaci schizofrenice, antisociale şi cu probleme cu figurile autoritare au călcat în copite guvernele mondiale, adunându-ne pe noi, oamenii în ţarcuri şi folosindu-ne pentru carne şi lapte.
Cam singurul mod în care se putea lua boala vacii nebune de la o vacă nebună, era de la creierul crud al acesteia.
Bine, dacă-l mâncai, era mică şansa să o iei. Dar dacă îţi spărgeai capul şi frecai un creier de vacă infectată de creierul tău, şansa să iei boala creştea.
Şi evident, dacă toţi făceam aşa, şi nu ne tratam, logic se lăsa cu o epidemie mondială.
Pericolul ERA FOARTE MARE.
Presa mondiala s-a zbătut in chinuri groaznice instigând prostimea la panică.
Prostimea nu a mai mâncat vacă jumate de an.

Apoi am murit toţi de SARS, în 2003.
Epidemie pornită de la asiatici care ne-a nimicit pe toţi instant.
N-am avut nici o şansă.Sângele ţâşnea din toate orificiile.
Te infectai dacă zăreai în zare un infectat.
De fapt nici nu apucai să-l zăreşti în zare.
Până îţi dădeai seama că ai zărit ceva, erai deja mort de mult.
SARS era un fel de pneumonie mai inteligenta.
Da, era nasoală.
Umblau asiaticii cu mască pe fata de frică.
Totuşi, se trata ca orice gripă sănătoasă.
Aspirină, somn, comprese cu spirt, mujdei.
Funcţionau toate.
Şansa de supravieţuire era cam de 90%.
Dacă oricine ar fi luat SARS ar fi avut 10% şanse să moară?
Nu. Un om sănătos şi cu reguli elementare de igienă supravieţuia 100%.
Maxim cu un concediu medical.
Evident, un bătrăn de 97 de ani, care trăieşte în mizerie şi frig are şanse mai mari să moară de SARS.
Şi murea şi de la o iritaţie la genunchi probabil…
700 de oameni au murit în total de SARS în lume.
Iarăşi presa mondială s-a zbătut , de miliarde de oameni umblau în Asia cu măşti pe faţă, toate ştirile erau pline de rapoarte panicate despre marea epidemie şi prostimea nu a mai călcat în Asia, în vacanţă, tot anul.

Am murit iar, în 2007 de la gripa aviară.
Legiuni de păsări au picat din cer, infectate, explodând ca grenadele în contact cu pământul.
Am fost ucidaţi iremediabil.
De la gripa aviară au murit probabil 500 de oameni.
Doar de la carnea crudă, dar şi aşa e destul de greu.
Tehnic, cea mai mare şansă să iei gripă aviară e să omori o găină infectată, să o toci măruntşi să o tragi pe nas.
Pe bune.
Şi nici aşa nu e sigur.
Au luat-o numa săracii infecţi care trăiau în casa găinilor şi se scobeau în nas cu găinaţ.
Şi chiar şi ăia, trataţi bine nu mureau.
Cam ca la SARS.
Iarăşi presa mondială a bulbucat ochii apocaliptic, făcând spume la gură cu vestita gripă aviară.
Nu s-a întâmplat nimic, evident, dar prostimea nu a mai mâncat carne de pasăre tot anul.
Ca statistică aşa.
Au murit anul ăsta mai mulţi oameni în lume înecaţi cu mâncare.
S-au împuşcat mai mulţi oameni ACCIDENTAL luna asta.
S-au sinucis mai mulţi trişti de când aţi început voi textul acesta, până acum decât au murit oameni de la toate bolile ăstea combinate în toţi anii.

Acum e rândul porcilor.
Na, vor vacile şi găinile răzbunare.
La fel ca şi la alte boli imaginare, care apar la teve (în traducere TV) doar pentru că fac rating, şi asta are o şansă absurd de mică de a se transmite.
Mai exact, doar dacă te săruţi franţuzeşte cu porci infectaţi.
Dar na, toată lumea este panicată, că la teve, Esca VORBEŞTE FOARTE GRAV DE GRIPAPORCINĂ DECI E SERIOS!

Cretinii de la ziarul Ring au făcut o statistică alaltăieri, că dacă ajunge la noi gripa porcului,600 000 de români o să crape.

Deci, am belit-o toţi.
TOŢI!

Acum să nu ma luaţi în serios, gripa porcina (H1N1) este ceva serios, trebuie un minim de igienă personală şi responsabilitate faţă de sănătatea dvs şi a celor din jurm poate şi evitarea contactului cu cei bolnavi. Nu e nevoie de o tonă de medicamente şi mii de măşti care oricum sunt degeaba.

Să fiţi sănătoşi!

Un nou guvern...

Deoarece nu se mai poate cu actuala echipa guvernamentala, Base’ s-a gandit sa aduca 10 experti tehnocrati, japonezi pe posturile de ministrii. Iata cele 10 nume ale viitorilor ministri tehnocrati:
1. Nimika Nuymoka
2. Yaspaga Shidute
3. Wreypostu Daybanu
4. Undeypliku Katesparg
5. Skimbaley Inparay
6.. Winoakuma Kosuma
7. Furatzara Kutotu
8. Bagabany Lubayatu
9. Totkumita Madeskurk
10.Nufurytu Furyo…..

Lansarea in spatiul cosmic a primei rachete romanesti, Loganus 2009

LANSAREA IN SPATIUL COSMIC A PRIMEI RACHETE ROMANESTI, LOGANUS 2009.
10 octombrie – lansarea se amana din pricina faptului ca s-a desprins chederul de la usa. Incercarea de a-l repara pe loc, cu aracet, nu a ajutat la nimic.
11 octombrie – crezand ca repararea chederului va dura cateva zile, echipajul a baut in noaptea anterioara fiind prea mahmuri pentru a controla naveta.
12 octombrie – totul era pregatit pentru lansarea dar lansarea a fost din nou amanata pentru ca cineva a pierduit cheile
13 octombrie – lansarea se amana pentru ca echipajul nu vrea sa decoleze intr-o zi de 13.
14 octombrie – lansarea se amana din nou pentru ca cineva a spart peste noapte geamul rachetei crezand ca inauntru e vreun casetofon de furat.
15 octombrie – chederul cedeaza din nou. Se decide sa se inlocuiasca chederul cu unul de la un Mercedes.
16 octombrie – ideea cu chederul de Mercedes se discuta in sedinta dar nu exista quorum.
17 octombrie – se decide ca e bine cu cheder de la Mercedes si se face comanda.
18 0ctombrie – vine chederul, care este montat de nemti in 20 de minute. Inginerii romani vor sa verifice daca nemtii au facut treaba buna si reusesc performanta sa desprinda iar chederul.
19 0ctombrie – se foloseste un cheder de-al nostru dar bine fixat cu sarma. Echipajul urca la bord dar nu reusesc sa comunice cu centrul de comanda. Hotul de acum cateva nopti nu gasise casetofon dar furase statia si nimeni n-a observat pana azi.
20 octombrie – statia noua este montata. Se fac verificari. Nu functioneaza. Dupa 4 ore cineva observa ca nu era conectata la nicio sursa de energie… Pentru ca se facuse prea tarziu, lansarea s-a amanat pentru…
21 octombrie – Toata ziua a fost un dute-vino. Oamenii primarului Ontanu ridicasera naveta pentru ca era parcata in loc nepermis.
22 octombrie – echipajul si inginerii dau un comunicat de presa prin care-si exprima regretul si anunta ca, citez, “ne bagam p..a in el de spatiu cosmic!”

Puterea pumnului si puterea banului

In 2003, Gigi Becali a venit la Steaua pe post de investitor. Nu mi-a placut cum a venit, mi s-a parut ca modul in care s-a insinuat la club a fost macar marsav, dar nu aveam cum sa schimb lucrurile atunci si am zis ca pana la urma cat rau poate sa faca un om cu bani clubului? Si adevarul e ca nu cred ca ar fi putut sa-i faca nici un rau daca nu ar fi fost bagat in seama atat de mult. Dar din nefericire, atunci cand nivelul de trai intr-o tara nu este foarte ridicat, pentru a controla masele trebuie sa le oferi minumul de subzistenta si foarte mult spectacol. Paine si circ, cum zicea satiristul roman Juvenal. Responsabili pentru paine sunt guvernantii, si desi nu-si fac treaba foarte bine, si-o fac. Cat de cat, nu se moare de foame in Romania (nu zic ca se traieste bine, dar asta e alta problema). De circ tot guvernantii sunt responsabili, dar nu pot sa ofere spectacole singuri, ci se folosesc de presa.

Ha ha… Gigi Becali nu stie sa se exprime. Ha ha… Gigi Becali se crede filozof. Ha ha… Gigi Becali si-a lovit masina de sute de mii de dolari. Ha ha… acelasi Gigi isi indreapta tabla de la masina de sute de mii de dolari cu ranga. Senzational! Hai sa-i bagam microfonul in gura lui Gigi Becali sa vedem ce aberatii mai scoate din el!
Gigi Becali nu este un om inteligent. Dupa parerea mea, are mentalitatea unui pusti teribilist de 12-14 ani, dar cu experienta unu om de 40. Unul din marile defecte ale lui este ca e foarte increzut. Si presa i-a dat nas. Asa ca dupa ce si-a cumparat echipa de fotbal si-a cumparat si partid (pe care ulterior l-a “pus la conservare”, de parca partidele politice ar fi un fel de bulion, pe care il pui la sticla toamna si apoi il folosesti la mancaruri iarna). Si presa i-a dat si mai mult timp de antena (ca acum nu mai era doar patron de echipa de fotbal, ci si politician). Si Gigi a devenit si mai increzut, si pentru ca are in jurul lui o multime de curlingai YES-meni, nici nu are vreo sansa sa se trezeasca la realitate. Pentru ca nu vede realitatea, Gigi se crede mare cunoscator in fotbal, asa ca schimba antrenori mai des decat isi schimba chilotii. Faptul ca schimba antrenori n-are nici o insemnatate. Problema e ca Gigi nu e diplomat, si nu stie sa cheme antrenorul pe care vrea sa-l schimbe si sa-i zica “ba, nu mai vreau sa colaboram, hai sa ne intelegem si sa rupem contractul”. Nu. Se duce la presa care ii canta in struna, si incepe sa zica vrute si nevrute, adevarate sau nu despre antrenori. Si asta ii face pe antrenori sa plece, si pe jucatori sa nu mai joace cum stiu ei. Pentru ca si pe ei ii balacareste de fiecare data cand prind o zi mai proasta, si atunci incep sa joace cu frica, si nu mai prind zile bune in veci.

Nu are rost sa bat saua ca sa priceapa iapa, parerea mea e ca Gigi nu se pricepe la fotbal. Sunt de parere ca nu are educatia necesara sa faca afaceri bune, dar are talent sa miroasa de unde se pot scoate banii, si are darul sa te fure pe fata si tu sa fii fericit ca ai facut o afacere buna.
Daca Gigi ar fi fost singurul element negativ de la Steaua, nimeni n-ar fi observat. Dar pe langa Gigi si pe langa presa care vinde senzationalul, mai exista un element negativ care cumulat strica totul: Galeria Stelei.Am ajuns sa vad cum galeria a degenerat. Oamenii din galerie nu au fost niciodata foarte educati. N-am vazut nici un om cu un master in galerie, si nu cred ca am vazut nici oameni cu facultatea terminata. Mai acum vreo 10-15 ani, in galeria echipei Steaua erau in general oameni de 30-40 ani, de regula muncitori, care veneau la meci pentru spectacol, pentru adrenalina, pentru o bere si pentru un pumn de seminte.

Cu timpul, in galerie au ajuns copiii oamenilor astia, care, nefiind supraveghati in timpul lor liber (si au avut foarte mult timp liber, pentru ca… cine sa-i trimita la scoala? parintii erau la munca, unii avand si cate doua slujbe, ca sa faca fata vietii din ce in ce mai grele), s-au inhaitat in gasti de cartier. Care gasti de cartier nu stiu altceva decat sa vada care gasca e mai tare, care il bate pe care, ce film cu Bruce Lee sau cu Van Damme a mai iesit, sau ce gagica buna trece strada nefluierata. Inutil de adaugat ca obiceiul de la scara blocului i-a urmat si pe stadion. Pe ei, pe ei, pe ei pe mama lor! Oh, Doamne, ce masa de manevra perfecta!

Oamenii astia, care acum vin pe stadioane si “sustin” echipele din postura de galerie nu sunt mai breji decat Gigi. La fel de manipulabili de aceeasi presa. Si cand Gigi a ales (prost, dupa parerea mea) pentru postul de antrenor pe doua foste glorii ale Stelei, pe Hagi si pe Lacatus, si apoi i-a balacarit, Galeria s-a simtit ofensata. Acum sa nu ma intelegeti gresit. Sunt de parere ca atat Hagi cat si Lacatus au fost niste jucatori de fotbal extraordinari. In ceea ce priveste antrenoratul insa, atat Hagi cat si mai ales Lacatus mai au foarte foarte multe de invatat. Nu am fost foarte fericit cand ei au fost numiti antrenori la Steaua, si nici nu am fost de acord cu modul in care au fost facuti sa plece, dar am fost de acord cu plecarea lor. Galeria insa, n-a inteles ca e spre binele echipei (si implicit spre gadilarea ego-ului ei, al galeriei) ca Steaua sa aiba un antrenor bun. N-a putut sa vada mai departe de insulta adresata fostilor antrenori. Si au luat insulta foarte personal. De asteptat de altfel, la fel cum de asteptat era si reactia lor, caci e in ton cu “m-ai injurat de mama, trebuie sa-ti tai gatul. Sau macar sa te injur mai tare”.

De unde a inceput si “m..e Becali”, “pleaca din Ghencea zdreanto”, si asa mai departe. Nu sunt genul care sa se bage in lupte care nu-i apartin. Dar asa, de pe margine, la o bere si un pumn de seminte, imi dau si eu cu parerea. Nu sunt de acord cu “pleaca din Ghencea”, si nici cu “m..e”. Nu sunt de acord nu pentru ca as crede ca Becali e solutia pentru Steaua, ci pentru ca nu vad momentan un inlocuitor. Gigi a zis ca vinde echipa cui i-o da banii pe care i-a investit pana acum, dar cumparatorii nu s-au inghesuit. In conditiile in care galeria nu are bani sa cumpere si sa intretina echipa (pentru ca in momentul de fata echipele de fotbal din Romania nu sunt afaceri profitabile financiar. Aduc o gramada de expunere in mass-media, dar nu isi scot cheltuielile), nu sunt de acord cu tentativa lor de expulzare a lui Gigi. E ca si cand si-ar taia singuri craca de sub picioare.

Acestea fiind zise (si imi cer scuze pentru introducerea asta lunga), nu inteleg, nu pot sa inteleg de ce aceeasi presa care il foloseste pe Gigi Becali ca sursa de senzational acum razvrateste Galeria, si scrie (vezi articolul lui Ianitoaia din Gazeta Sporturilor) cum ca nici un antrenor n-ar mai trebui sa accepte sa lucreze in Ghencea, ca sa-i dea o lectie lui Gigi. Intaratarea puterii pumnului (a galeriei carevasazica) impotriva puterii banului (recte a lui Gigi) nu foloseste nimanui. Exista pericolul ca Galeria sa scape de sub control (controlul presei zic), si chiar sa navaleasca in repetate randuri pe stadion. Si lucrurile astea nu vor fi usor de musamalizat, ceea ce inseamna ca presa internationala va afla de ele, si va scrie iar, urat, de Romania. Ne facem un deserviciu gratuit.
Pe Gigi nu pot sa-l invinuiesc prea mult: a facut o investitie, si se straduie sa isi scoata banii cum stie el mai bine. Ca nu stie e alta poveste, dar nu poate fi invinuit ca joaca prost. Joaca prost pe banii lui. De la Galerie nu am ce sa cer, prea multa minte n-are. Dar de la presa am mai multe pretentii. Stradania de a obtine senzational din absolut orice, si instigarea la violenta o sa ne faca numai rau.
Si apoi… dar ce comentez eu? Mai bine stau asa aici unde sunt si uit ca m-am nascut in Romania
Pacat. Mare pacat.

Guvernul suna intodeauna de doua ori

A picat Guvernul. Ca o balerină în tutu, cu poantele în picioare, a căzut de pe scenă, în huiduielile publicului. Şi din acest moment am avut impresia că ne învârtim, respirăm şi suferim în alt ciclu cosmic, în altă galaxie. De parcă lumea s-a întors pe dos. Sau, probabil, cine ştie?!, e doar ritmul firesc al lucrurilor: degrin-golada financiară se amestecă, până la confuzie, cu o criză politică profundă, rezultatul fiind, mai mult sau mai puţin previzibil, o menajerie de cretini.
Atâta doar că sper, în… poate penultimul ceas, ca „binele ce va să vină” să vină dracului mai repede! Să nu mai avem de a face cu orgolii care cad în gol, cu golanii cu notorietate care vor să ocupe un scaun de ministru, cu zglobiii, dar imbecilii politicieni ai zilei de azi şi care sunt, în realitate, securiştii de ieri.
Îmi doresc un guvern de tehnocraţi. Dar TEHNOCRAŢI! Fără nepoţi, fine, naşi, fără oameni în care se vede, de la o distanţă generoasă, indigenţa intelectuală. Un Guvern care să nu mai prelungească convalescenţa dureroasă în care ne târâm îndeosebi de la alegerile parlamentare din toamna lui 2008.
Încă sper ca guvernul să sune de două ori. Şi, dacă varianta unui Executiv condus, interimar, de Emil Boc nu va rămâne în picioare, să rezolvăm, totuşi, într-un fel sau altul, ecuaţia dificilă a acestei maladii post-moţiune de cenzură.
Să ridicăm piesele dintr-un joc de domino vechi, mucegăit şi mirosind urât, astfel încât, în geometria unei crize care nu demonstrează şi nu întăreşte decât ideea de perversitate a puterii să invităm, de după cortina grea, acei specialişti, profesionişti, spuneţi-le cum vreţi, care să ne vindece rănile din genunchi şi din coate. Oameni competenţi care au făcut din profesiile lor cariere şi care nu vor conduce ministerele la fel cum negociază, pe terenul de golf, primele de zeci de mii de euro pentru angajaţi din silicon şi botox.

16 tipuri de femei... ''IT''

1. Femeia Virus: Cand te astepti cel mai putin, se instaleaza in apartamentul tau si se face stapana. Daca incerci sa o dezinstalezi, pierzi multe lucruri. Daca nu, o sa pierzi totul.

2. Femeia Internet: Trebuie sa platesti ca sa ai acces la ea.

3. Femeia Server: Intotdeauna e ocupata cand ai nevoie de ea.

4. Femeia Windows: Stii ca are multe defecte, dar nu poti trai fara ea.

5. Femeia Apple Macintosh: Atragatoare, fara cusur, destul de scumpa, dar nu prea compatibila cu altele; doar 5 la suta dintre barbati cunosc placerea de a o avea.

6. Femeia PowerPoint: Ideala pt a o prezenta la petreceri, mese de afaceri, etc.

7. Femeia Excel: Se zice ca stie sa faca multe lucruri, dar tu o folosesti doar pt functia bazica.

8. Femeia Word: Intotdeauna te asteapta cu surprize si nu exista nimeni in lume care sa o inteleaga pe deplin.

9. Femeia DOS: Toti au avut-o o data, dar nimeni n-o mai vrea acum.

10. Femeia Backup: Crezi ca are destul, dar la ora de "sa vedem" ii lipseste ceva...

11. Femeia Scandisk: Stim ca e buna si ca vrea sa ajute, dar in realitate nimeni nu stie ce face.

12. Femeia Screensaver: Nu foloseste la nimic, dar te amuza.

13. Femeia Paintbrush: Toata machiaj si nimic de fond...

14. Femeia Harddisk: Isi aminteste de toate, tot timpul.

15. Femeia End-User: Nu face nimic bine si vesnic te intreaba cate ceva.

16. Femeia e-mail: Din fiecare 10 fraze pe care le zice, 9 sunt tampenii.

De mana cu Dumnezeu...

Cand esti mic Dumnezeu se plimba cu tine de mana prin lume.Il tii strans.La un moment dat va opriti intr-un loc cu multa lume si culori. Dumnezeu iti spune ca lipseste putin si revine. Te roaga sa-l astepti in locul unde v-ati oprit. Apoi pleaca. Tu astepti putin in loc dar lumea si culorile te atrag catre un balci cu calusei.
Te plimbi te uiti te invarti apoi vrei sa te intorci la locul in care te-a lasat Dumnezeu. Nu mai reusesti.E multa lume si nu stii exact de unde ai plecat. Din acel moment il vei tot Cauta. Stii ca nu te-a parasit dar nu ii mai poti fi atat de aproape. Unii oameni nu parasesc locul si Dumnezeu se intoarce ii ia de mana si merg impreuna mai departe...
Ceilalti....

Antichrist

Ma obsedeaza inca filmul lui Von Trier. Daca se intampla asta cu un film la o saptamana de la vizionarea lui...
Dupa aceasta saptamana cred ca filmul are o singura problema, din punctul meu de vedere, ramanand insa un film mare.
Diavolul este descoperit prin introspectie, pas cu pas, pe cale terapeutica. Cele mai adanci tenebre ale sufletului sotiei sunt descoperite de sot decopertand strat cu strat frici artificiale. Astfel ca Omul este cel care descopera Diavolul dupa cum Omul este si cel care lupta cu el. Lipseste insa perspectiva dumnezeirii in film. Omul este ridicat la rangul de contragreutate in balanta cu Diavolul. Ceea ce este insa mult. Probabil ca Von Trier s-a ferit de "comercialul" si "facilul" unei atare exprimari, dar filmul sufera de absenta miracolului, Omul iesind invingator mai degraba prin neputinta finala a Diavolului decat prin sustinere divina. Aici poate lumea sa acuze filmul. Eu raman la parerea ca este un film mare fie si pentru drumul parcurs de catre cei doi pana la adevarurile cele mai dureroase si chinuitoare. Actorie impecabila. Simbolistica. Camera excelenta. Scenariu excelent. IDEE.

Inima in renovare. Deschis muzeu.

Cred ca inima mea e inchisa pentru renovare. Nu mai incercati. Lucratorii se misca greu, romaneste. Fura la materiale, sunt lenesi. Nu stiu cat va dura. Intre timp va sugerez sa vizitati lounge-ul special deschis pentru cei care se incapataneaza sa creada ca e ceva interesant de vazut, asa, scos din context. De marti pana duminica, am expus cateva vene mai vechi, o bucata de scoica de pe vremea cand Vama Veche nu era a tuturor, trei scrisori care ma acuza de egoism, o caseta cu cantece de leagan de mult uitate, trandafirii pe care nu i-am oferit niciodata, mai multe plicuri cu ceai din dimineti cu speranta, cateva caiete cu teme de vacanta, un portret din ziua in care am fost inselat prima data (trebuie sa vedeti mutra aia), monede cu efigia fricii pe care nu mi le primeste nicio banca, un casetofon care m-a invatat sa cant, haine din studentie si multe nimicuri fara definitie. Va urez vizionare placuta. Lunea muzeul este inchis.