Se afișează postările cu eticheta bani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bani. Afișați toate postările

sâmbătă, 21 august 2010

Banii nu au valoare


Se spune că banii nu aduc fericirea, dar o întreţin şi tind să cred aceste cuvinte. Constientizăm că banii nu au valoare abia în momentele grele din viaţa noastră. Muncim pe brânci şi neglijăm sănătatea ca să facem bani, iar la bătrâneţe sau mai devreme îi cheltuim pe sănătate. Când noi sau cei dragi din viaţa noastră au probleme, banii nu mai contează… Dăm în stânga şi în dreapta ca să fie bine.

Noi suntem neglijenți și lăsăm totul pe ultima sută de metri. Nu mergem să ne facem analizele și controalele la timp pentru că invocăm lipsa banilor, dar când ajungem pe patul de spital îi găsim imediat și nu mai ținem cont de ei. Criticăm șpaga, pe cei care dau și pe cei care iau, dar când ajungem în situatii de criză, dăm și noi. Adevarul este că, fără o mică șpagă, medicii nu prea îți dau atenție, iar viața unui om este mai presus de orice. Așa ca este bine să muncim, dar să nu ne uităm. Avem o viață și merită trăită, chiar dacă uneori regretăm că ne-am nascut in Romania…

marți, 9 martie 2010

Fumatul pe timp de criza si alte placeri


La cât de scumpe au devenit țigările, sincer mă întreb, în cazul oamenilor cu venituri obișnuite pentru țara asta, de ce dracu mai fumează. Totuși se fumează în prostie, toate barurile sunt blurate de fumul țigărilor. E clar pentru mine că sunt dependenți, pentru că altfel s-ar lăsa, sau dacă fumează de placere, ar fuma puțin, una două țigări pe seară, dar eu vad cum fumează jumate de pachet în două ore. Asta înseamnă câte un pachet în fiecare zi, adică în jur de 9-10 lei, cam 300 de lei pe lună. Cunosc oameni care dau și 500 de lei pe lună pe țigări, cu toate că au venituri modeste. De regulă la banii ăștia se mai adaugă și băutura, probabil încă pe atât.

Și mie îmi plac mult diverse chestii la care îmi e greu să renunț, dar asta nu înseamnă că o să renunț la mâncare sau am sa merg pe jos ca să îmi pot satisface poftele ca un copil mic. O senzație care îmi place foarte mult e primul pahar de cola dintr-o sticlă proaspăt deschisă, atunci când deschid sticla de cola și beau acel prim pahar “înțepător pentru nas”. Dar dacă lăsăm senzația la o parte, Cola e o mizerie de băutură, practic mult zahăr cu colorant și sifon. O gură de cola nu omoară pe nimeni, dar până la urmă pot să mă lipsesc de cola și să aleg în loc un suc bun de mere, și el ajutat de chimia alimentară, dar mai puțin artificial și toxic.

Cel puțin pe mine criza financiară m-a făcut să reevaluez tot ce mânânc și beau. Multe chestii s-au scumpit, iar altele par tot mai neaccesibile pentru portofelul tot mai subțire. De fapt nu am nevoie de o mulțime de mizerii pe care le cumpăram doar ca să ronțăi ceva sau ca să nu beau apă. Cât timp pot cumpăra 3 kiwi cu 1 leu și 3 portocale cu 2 lei, de ce să cumpăr un suc aproape 100% artificial cu 5 lei? Decât să iei o cola mai bine cumperi o bere, este mai bună și mai sănătoasă… exemplele sunt multe, dar totul e degeaba dacă ești comod.