Monolog

Taci si-asculta.


Niciodata sa nu mai faci prostia sa te arunci cu capul inainte. Sau poti s-o faci... dar pe riscul tau ... fara sa ma acuzi dupa aceea. Mereu faci cum te taie pe tine capu' si mereu ti-o patesti. Incep sa cred ca esti masochista. Sau ... nu? Interesanta problema. Uneori crezi ca stii ce vrei, dar nu mereu vrei ceea ce trebuie. Acum, da, stiu ca stii ce vrei. Dar te-ai gandit ca nu poti obtine mereu ceva cat ai bate din palme? Da, sigur ca te-ai gandit. Si-acum o sa zici ceva de genu': "da' m-am agitat si-am incercat". A incerca nu inseamna a-ti da silinta. Da, puteai sa mai faci multe in privinta aia. Numai ca, vezi tu, asta-mi place si totusi nu-mi place la tine. Uneori iei totul "la purecat". Incerci sa analizezi problema de la cap la coada cu lux de amanunte, sperand sa reusesti sa nu lasi nimic sa-ti scape. Si totusi, nu mereu e asa cum calculezi tu totul. Stii bine asta.
Stiu, incerci. Te implici. Te aventurezi. Dar ti-e frica, nu? Gandul la un potential rezultat negativ te sperie si te face sa te tragi inapoi, sa te inchizi in tine, IAR! Apoi te gandesti "cum ar fi fost daca as fi facut asta?... oare cum ar fi reactionat?" Pai iti zic eu care-i faza: nu stii pana nu incerci. Si cum tu ai talentul de a rata oportunitatea cand aceasta bate la usa, mai ai de asteptat ceva vreme.
Si asa te roade pe interior. Dar stii ca macar ai incercat. Ca totusi nu mereu iese cum vrei. Stii ca ce vrei poate fi posibil doar in anumite circumstante. Dar in ceea ce te priveste... ai cam dat-o in bara de mult. Si regreti. Vrei sa-i zici. Dar taci. De ce? Ti-am mai explicat. Ti-e frica de reactia negativa.

Asa ca, te rog, incearca sa procedezi si altfel.